Pentru prima dată, Comisia Europeană vrea să deschidă porțile și pentru tinerii care învață o meserie.

Sute de stagii de practică plătite ar putea fi rezervate absolvenților de licee profesionale și școli tehnice – o premieră, după ani în care doar cei cu studii universitare aveau acces.

Blue Book este programul de stagii plătite al Comisiei Europene, prin care mii de tineri din toată Europa ajung, an de an, să facă practică în instituțiile Uniunii Europene. Dar nu orice tineri – doar cei care au terminat cel puțin o facultate de trei ani.

În fiecare an, aproximativ 10.000 de candidați se înscriu pentru 1.000 de locuri, iar concurența e acerbă. Lucrurile s-ar putea schimba în curând.

Pentru prima dată, Comisia ia în calcul să deschidă programul și pentru absolvenții de licee și școli profesionale și tehnice – tineri cu pregătire practică, nu academică.

100 de locuri de stagiu ar urma să fie dedicate lor, începând din 2026 – o premieră care ar transmite un mesaj clar: Europa are nevoie de meseriași, iar educația profesională contează.

Această inițiativă îi aparține comisarului european Roxana Mînzatu, vicepreședinte al Comisiei Europene, care vrea să aducă mai multă diversitate într-un program considerat până acum exclusivist.

Camelia Donțu: Să înțeleagă tinerii din România că vor putea aplica pentru acest stagiu și dacă nu au o facultate?

”Stagiarii au o șansă fantastică”

Roxana MînzatuDa, cu siguranță, da. Nu doar că reflectăm asupra subiectului, e o certitudine: din 2026 vom avea aplicanți absolvenți de licee tehnice. Momentan, lucrăm la eligibilitatea aplcanților. O să vedem ce poate însemna și zona de școli profesionale.

Este un pas pe care îl facem înainte, pentru că stagiarii trebuie să reflecte toate formele de învățământ și vorbim atât de des de ideea aceasta- e nevoie să redăm prestigiul școlilor profesionale, meseriașii trebuie respectați, părinții, copiii trebuie să fie stimulați să se uite din nou către aceste forme educaționale.

Nu văd cum am putea s-o facem doar din vorbe și discursuri, chiar și cu unele burse sau stimulente. Putem s-o facem aducând în primul rând miezul deciziei și la cel mai înalt nivel, acești tineri, alături de noi. Și de la anul începem cu 100 de locuri pentru absolvenții de liceea tehnice.

Camelia Donțu: 5 luni durează. Ne puteți da mai multe am ănunte despre cum se desfășoară aceste stagii plătite?

Roxana MînzatuStagiile pentru absolvenții de învățământ profesional, tehnic, vor viza activități care au legătură cu zona de IT, de logistică, zona de activitate administrativă. Pentru început ne uităm la rolurile pe care le-ar putea avea tinerii în legătură cu aceste departamente și servicii.

Eu, personal, mi-aș dori să avem formule în care să implicăm și partea de elaborare a politicilor, pentru că, chiar dacă ei nu au făcut studii teoretice, superioare, mă interesează când vom lucra, de exemplu, la planul de măsuri pentru învățământul profesional, să-i am și pe ei aproape, implicați, consultați.

Stagiarii au o șansă fantastică, intrând în activitatea de zi cu zi a Comisiei Europene, să înțeleagă nu doar cum se desfășoară activitatea, dar și cum se fac recrutările și știu că majoritatea se gândesc la o carieră în instituțiile europene. Iar o carieră în instituțiile europene nu înseamnă doar zona de politici publice, ci avem o sumă întreagă de lucrători, de profesioniști, de meseriași care ne sprijină în activitatea de zi cu zi, unde vrem să atragem și absolvenți din învățământul profesional. Important e că se deschid niște uși pentru cei care vor putea obține acest stagiu. Nu doar că vor înțelege cum funcționează Comisia, dar vor putea înțelege cum pot accede la o carieră.

”Valoarea subvenției pe care o primesc acum stagiarii este în jur de 1.500 de euro”

Camelia Donțu: O întrebare practică. Își vor permite să trăiască 5 luni la Bruxelles?

Roxana MînzatuValoarea subvenției pe care o primesc acum stagiarii este în jur de 1.500 de euro, plus decontarea transportului dus-întors. Cum, evident, știm bine, prețurile au crescut și afectează multe astfel de programe, ne vom și la aceste sume.

Evident, trebuie să ne gândim și la acei tineri că vor avea formule de cazare în care să locuiască împreună, să-și împartă costurile de cazare, nu va fi o formulă care să asigure un anumit lux. Dar ei pot înțelege că șansa de a fi într-o instituție europeană presupune și un pic de compromis. (sursa)

Articolul precedentRENEW, grupul de la Bruxelles al USR, acuză PNL de nepotism