În toate campaniile, PNL și USR-PLUS s-au dat mai școliți ca proștii de la PSD. Au lăsat mereu să se înțeleagă că ei sînt legitimați de cunoștințe dobîndite în universități adevărate. Iohannis a făcut-o pe Dăncilă proastă pe față cînd le-a spus europenilor că nu are nivelul de pregătire necesar pentru președinția Consiliului Uniunii Europene, insinuînd cu asta că el, PNL și USR-PLUS l-ar avea.
Care va să zică în tabăra dreptei stau oamenii cu școală, înarmați cu știința și îndreptățirea necesare, soldații de elită ai amfiteatrelor străine și române, acoperiți cu diplome și tatuați cu note mari. Iar dincolo, la stînga, analfabeții. Cum ar zice un personaj din Moromeții, asta devine după facultăți.
Păi, ia să vedem.
Florin Vasile Cîțu, omul desemnat de două ori ministru de Finanțe și de două ori premier al României, a picat examenul de treaptă. A evitat școala profesională doar fiindcă i-au pus părinții pile și l-au mutat pe șest înapoi la liceu. Apoi, Cîțu a picat la ASE de două ori și, ca să nu rămîie repetent și anul acesta, s-a băgat la o particulară din București. După care hop!, termină un colegiu din SUA unde taxa școlară era, în anii ’90, cam 40.000 de dolari pe an.
Următorul pe turnantă e Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, care nu reușește să producă dovada că ar avea o diplomă de la o școală din Viena, deși un simplu e-mail trimis de fostul student ar obține imediat documentul. A studiat, zice el, unsprezece ani într-o universitate în care oamenii obișnuiți studiază cel mult cinci și tot ce a putut să arate în fața valului de suspiciune a fost o hîrtie care acoperă un an. Pe baza acestei hîrtii, care nu e nici diplomă, nici foaie matricolă, nici măcar jurămîntul unui fost profesor, Voiculescu a obținut un atestat de la Ministerul Educației din vremea Guvernului Cioloș, care îi echivalează diploma pe care nimeni n-a văzut-o. Chiar și Gabriel Liiceanu, care îl iubește pe Voiculescu, ar recunoaște aici fapta de fals și uz de fals.
„Marile universități străine“, pe care le vindeau tinerii dreptaci înainte de alegeri, sînt de negăsit. Nu există în CV-urile lor nici Oxford, nici Cambridge, nici Ivy League, așa cum lăsa să se înțeleagă mașina de propagandă cînd îi tăvălea pe pesediști prin greșelile de exprimare. Există doar niște studii de ASE și Drept, pe ici, pe colo cîte un TCM și acele chestii care nu se pot numi facultăți și cărora lumea le zice SNSPA, Colegiul Național de Apărare sau Academia de Științe ale Securității Naționale, ca să nu le zică direct fabrici de acoperiți.
Peste astea, vezi îngrămădite cursuri de umplutură și stagii irelevante, granturi de cîteva săptămîni și masterate politice. În cele mai multe cazuri, lingușeala politică s-a transformat în bursă, iar bursa s-a dat de trei ori peste cap și s-a făcut document universitar.
Normal ar fi ca acești tineri din elita studioasă a dreptei, măcar ăia din Guvernul României, să-și publice frumos diplomele de absolvire, față și verso, cu notele de final și mediile anuale, cu punctajul lucrării de licență. Iar alături să-și pună diplomele de bacalaureat, tot față și verso, însoțite de foaia matricolă, să vadă și poporul cît a luat premierul Cîțu la Matematică și la Română după ce a picat treapta, dacă a știut să scrie „Mămucă, iacată-mă-s!“ la bacalaureat și, mai ales, cum a reușit colegiul Grinell să scoată dintr-o loază un speculant de succes împotriva leului.
Dreapta s-a tot obișnuit să le deschidă pesediștilor dosare de analfabetism. Ei bine, acum pot să-și deschidă propriile dosare. Așa că actele, băieți! Ieșiți cu diplomele la înaintare, hrăniți mulțimea cu dovezi! Achitați-vă datoria orală față de masele care v-au votat!
Ar fi corect să vadă și poporul, alături de numele unui ministru, adăugată în paranteză gloria lui școlară. Să poată citi, de pildă: „Premierul Cîțu (6 la bacalaureat) a mai împrumutat zece miliarde de euro“. Sau: „Ministrul Vlad Voiculescu (fără diplomă) a autorizat importul paralel de medicamente“. Sau: „Ministrul Justiției, Stelian Ion (7 la Drept Penal) a insultat magistrați de la CSM“. Sau: „Aerul proaspăt adus în guvern de la Moscova de ministrul Muncii, Raluca Turcan (6 la Rusă), a înghețat pensiile“. Așa ar înțelege toată lumea încotro și cu cine mergem.
Dacă la hoție dreapta și stînga fac meci nul, dacă la capitolul școală meciul, iată, încă se joacă, la capitolul securism dreapta vine tare din urmă și ia fața PSD-ului cu sprinteri tineri de la USR-PLUS și PNL, fii de turnători sau ei înșiși turnători la Securitate, fii de colonei și de generali, născuți din părinți campioni la contracte cu statul, abonați la devalizări de bănci și gata să ia în primire noile privatizări. Da, se poate spune că Ciuma Roșie a început să piardă.
preluare din catavencii.ro autor: Doru Bușcu