Guvernul României taie în carne vie. Impune măsuri de austeritate dure, care vor lovi exact în cetățenii obișnuiți, justificându-se cu un pretext: agențiile internaționale de rating.
Dacă nu facem sacrificii, dacă nu reducem cheltuielile, dacă nu acceptăm să plătim mai mult și să primim mai puțin, ne vor scumpi creditele. Atât. Un verdict transmis de niște entități private cu sediul la New York și Londra a devenit lege pentru milioane de români.
Dar cine sunt aceste agenții? Moody’s, Fitch, Standard & Poor’s – prezentate drept oracole infailibile ale pieței globale.
În realitate, sunt aceleași firme care au împins lumea întreagă în criza din 2007–2009. Da, fix acelea care au acordat ratinguri AAA unor produse toxice, transformând gunoiul financiar în „aur” până când tot sistemul s-a prăbușit. Au fost chemate la Congresul SUA, unde s-a dovedit că au mințit, au acoperit fraude, au fost în cârdășie cu marile bănci de pe Wall Street.
Cea mai mare ironie? Exact aceste companii continuă să se prezinte ca „judecători independenți”. Dar modelul lor de business e simplu și murdar: statele și companiile PLĂTESC pentru a fi evaluate. Cu alte cuvinte, inculpatul își plătește judecătorul. Vreți transparență? Nici vorbă. Vreți imparțialitate? O glumă. Când Goldman Sachs sau JP Morgan îți sunt clienți, cât de „independent” mai ești?
Modelul de business al marilor agenții de rating (Moody’s, S&P, Fitch) funcționează exact așa: emitentul (adică statul sau compania care vrea să vândă obligațiuni, să atragă investitori, să se finanțeze pe piețe) plătește agenția ca să îi evalueze bonitatea. ISSUER PAYS.
Deci România, când vrea să emită titluri de stat pe piețele externe, plătește pentru ca Moody’s, S&P sau Fitch să îi dea un rating. La fel fac și corporațiile.
Problema e evidentă: ai un conflict de interese structural. Agenția e plătită de cel pe care îl judecă.
Exact asta a fost unul dintre marile reproșuri după criza din 2007–2009, când agențiile au supraevaluat produse financiare toxice (CDO-uri, subprime) pentru că… clienții plăteau bine.
Astăzi, România e pusă la zid de aceiași actori care au falimentat planeta în urmă cu doar 15 ani. Ei cer austeritate. Ei cer tăieri. Ei dictează guvernelor să „fie responsabile”. Responsabile pentru cine? Pentru piețele financiare care le plătesc facturile?
Nu e vorba de economie pură, ci de politică. Un rating mai slab nu e un adevăr matematic, ci un instrument de presiune. O bâtă. O pârghie prin care niște firme private, compromise istoric, ne impun un model de guvernare bazat pe frică și pe obediență.
România nu trebuie să accepte să fie condusă de niște mercenari ai piețelor financiare, travestiți în arbitri imparțiali. Dacă aceste agenții n-au reușit să prevină cea mai mare catastrofă economică a secolului, cu ce autoritate morală ne pot dicta astăzi cât să strângem cureaua?
Adevărul e crud și simplu: agențiile de rating nu sunt gardienii economiei mondiale. Sunt complicii ei. Și azi, la București, complicii își fac din nou treaba.
Este dublul standard suprem!!!
! Pe de o parte, cetățenii români sunt strânși cu ușa: TVA mai mare, taxe pe muncă, accize crescute. Guvernul justifică asta cu „presiunea agențiilor de rating” și cu „disciplina bugetară”. Adică omul obișnuit trebuie să plătească nota de plată, ca să nu „ne pedepsească piețele”.
!! Pe de altă parte, marile corporații care fac profituri uriașe în România continuă să-și trimită banii în Olanda, Luxemburg sau Irlanda prin „optimizări fiscale”. Statul se face că nu vede, pentru că aceleași agenții de rating și aceleași piețe ar urla instantaneu dacă Bucureștiul ar încerca să închidă găurile.
!!! Deci da: românul e pus să plătească mai mult la pompă și la supermarket, în timp ce multinaționalele își trec profiturile prin paradisuri fiscale cu binecuvântarea tacită a sistemului. Și tot agențiile de rating vin și spun, cu voce gravă: „Austeritate, altfel vă scumpim creditul.”
E un teatru absurd în care suferința e mereu pe spinarea contribuabilului, nu a celor care chiar profită de pe urma piețelor.
PS – Și încă ceva, și mai absurd: după criza 2007–2009, când aceste agenții au fost acuzate la Congresul SUA de complicitate, deși au plătit amenzi de sute de milioane de dolari (pentru a închide anchetele Departamentului de Justiție și ale mai multor state americane, pentru evaluările mincinoase din perioada crizei!!), n-au pățit nimic fundamental. Nu le-a fost interzis modelul de business, nu li s-a luat monopolul. Dimpotrivă, au rămas în aceeași poziție de „oracol oficial” al piețelor, pentru că guvernele și băncile mari n-au avut interes să schimbe sistemul.
