Vasile Ernu: Am mers la o biserică ce este deschisă spre ”străini”: mai ales pentru cei cu muncile de jos. Cei pe care-i vedem cel mai des cu Glovo.
Am auzit de la ei diverse probleme pe acest domeniu al discriminării. Culmea a că mai multe erau pe exploatare socială & economică și multe nedreptăți din zona aceasta decât pe cea rasială. Dar sigur nu lipsește. Mai nou intră în joc și politicul ceea ce agravează. Politicienii ar trebui să stingă nu să aprindă flame.
Cineva ironiza poziția lui Năsui care avea o idee de genul prozelitismului: ”Dacă s-ar converti la ortodoxie nu i-am mai bate.” Era o ironie.
Realitatea arată că nu e chiar așa: mulți din comunitatea evreiască au trecut la creștinism și când a venit valul antisemitismului nu a ținut cont de asta.
Din experiență și studiu pot spune că primul val de convertire în Basarabia a evreilor – mesianicii – a avut un efect de dublă violență: izgoniți de ai lor și neprimiți de creștini. De două ori oaia neagră e greu: să devii suspect pentru toți e uh. Că îți pierzi orice formă de protecție de grup. Prozelitismul nu e chiar calea chiar dacă biserica trebuie să fie universală și deschisă spre cei în nevoi indiferent de crez.
Comunitatea romă e martoră: rasismul etnic bate religia la noi. Dar nu doar la noi.
De ce? Suntem un produs al singurelului proiect de țară ”cel național”: statul național care are la subsol multă violență de respingere a ”străinului”. El se construiește pe identitate prin excludere. Dacă în secolul 19 părea o formulă de succes azi e greu de ținut în frâu. Dar el este atavic.
Din păcate noi nu prea am mai pus altceva în loc. Până și comunismul a fost un fel de continuitate a interbelicului: exces de naționalism și anti universalism.
Noi nu prea avem experiență instituțională cu valuri de muncitori veniți din afară. Acum sunt vremuri deloc prielnice universalismului și integralismului. Dar din lipsă de forță de muncă avem primele valuri de muncitori străini care vin. Nu ne putem ascunde de această relaitate.
Din ce discutam cu amicul Anatolie Cosciug – specialist pe domeniu – îmi zicea că suntem total nepregătiți. Proiecte nu prea avem, legi nu prea, instituții mai deloc: ce facem, cum facem să-i ajutăm să se integreze. Să le ușurăm și lor și nouă munca, conviețuirea.
Să nu credem că suntem ”excepții”. Cu aceste fenomene se confruntă mai toată Europa în grade diferite căci și ele au istorii, probleme și comunități diferite. ce monștri au și ei prin dulapuri: noi încă suntem începători: nu avem gradul lor de rasism sofisticat imperial. Noi mai de la țară.
Discriminarea rasială este încă prezentă în multe domenii, de la piața muncii până la sănătate, în Europa. Un raport al Uniunii Europene a identificat care sunt țările cu cel mai ridicat nivel al discriminării rasiale.
Persoanele cu descendenți din Africa se confruntă în mod repetat cu discriminarea rasială, hărțuirea și toate formele de violență, indiferent de locul în care trăiesc pe continent, arată Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA). (asta era acum 2 ani).
Vine și la noi. Acesta e doar începutul. La cum arata partidele, la cum arata instituțiile lipsă: vom avea ceva probleme. Și suntem total nepregătiți.
Bătălia marea acestui tip de rasism nu e atât violența fizică cât cea economică. Cam asta reiese din ce citesc prin rapoarte.: foamea rasială se vede în orizont. (sursa)
