Daniela Apostolache, 56 de ani, spune că a aplicat pentru cel puțin 200 de locuri de muncă de când a fost concediată în septembrie anul trecut de un furnizor de servicii financiare, unde conducea departamentul de „consumer experience”. De atunci a fost chemată la un singur interviu, fără să fi obținut vreo ofertă concretă. Iar asta i-a intensificat Danielei, care are trei copii, îngrijorările în privința viitorului ei financiar.
Ea a decis săptămâna trecută să-și vândă apartamentul de 3 camere și să se mute într-unul mai mic, cu două camere. Deși indemnizația de concediere a fost cât de cât de ajutor, banii se duc repede. „Mă tem doar să nu mă îmbolnăvesc- asta mi-ar mai lipsi acum”, spune ea, admițând că încă e șocată de ceea ce i se întâmplă. Viața ei profesională pare să se fi încheiat după 32 de ani de muncă. „Mă simt ca un semi-pensionar la vârsta mea”, mai spune Daniela.
În România, viața profesională dureză în medie puțin peste 32 de ani, potrivit datelor Eurostat, România fiind pe ultimul loc în UE după durata vieții profesionale, deși în anul 2000 făcea parte din plutonul celor care munceau cel mai mult.
Între 2015 și 2024, durata așteptată a vieții active a crescut în toate țările UE, cu excepția României, mai notează Biroul de Statistică al UE. Patru țări au înregistrat o creștere de 4 sau mai mulți ani: Malta (5,2 ani), Ungaria (4,8 ani), Estonia și Irlanda (ambele cu 4,4 ani).
În schimb, Spania, Suedia, Letonia și Austria au înregistrat o durată așteptată a vieții active relativ stabilă, cu creșteri egale sau mai mici de 2 ani.
România a fost singura țară care a înregistrat un declin – de 0,1 ani.
Cauzele pentru care România și Italia ocupă ultimele locuri sunt multiple
Participare scăzută a femeilor pe piața muncii: Atât România, cât și Italia au unele dintre cele mai mici rate de participare a femeilor la forța de muncă. Acest lucru limitează numărul mediu de ani lucrați, deoarece femeile din aceste țări părăsesc frecvent piața muncii mai devreme din motive legate de îngrijirea copiilor, obligații familiale sau factori culturali. De exemplu, în 2023, se estima că femeile din Italia vor lucra doar 28,3 ani, iar cele din România doar 28,5 ani, comparativ cu peste 41 de ani în țări precum Suedia sau Țările de Jos.
Pensionări timpurii și pensii speciale: În special în România, pensionările anticipate prin scheme de pensii speciale (pentru anumite profesii, uneori chiar de la 50-55 de ani) au dus la scăderea duratei medii a vieții active. Și în Italia au existat diverse opțiuni pentru retragere anticipată, precum și folosirea extinsă a pensiilor de dizabilitate sau a altor forme non-standard, ceea ce reduce suplimentar anii lucrați în medie.
Șomaj ridicat în rândul tinerilor și intrare întârziată pe piața muncii: În ambele țări, tinerii petrec adesea mai mulți ani șomeri sau în afara forței de muncă după absolvirea studiilor, fie pentru că întâmpină dificultăți în găsirea unui loc de muncă stabil, fie pentru că acced mai târziu la un job (uneori la 20 și chiar 30 de ani). În Italia, de exemplu, este comun ca absolvenții universitari să obțină un loc de muncă stabil destul de târziu.
Muncă informală și nedeclarată: Mai ales în România, dar și în anumite regiuni ale Italiei, munca nedeclarată („la negru”) este mai des întâlnită. Din moment ce statisticile oficiale se bazează pe participarea declarată la piața muncii, anii lucrați „la negru” nu sunt contabilizați, ceea ce scade media duratei vieții active oficiale.
Factori demografici și de sănătate: Speranța de viață mai scăzută, în special în rândul bărbaților din România, și ratele mai mari de dizabilitate în rândul adulților de vârstă activă, înseamnă că o parte din populație părăsește forța de muncă mai devreme din motive de sănătate, comparativ cu țări nordice mai prospere.
Disparitate de gen: Ambele țări înregistrează diferențe mari între bărbați și femei în ceea ce privește numărul de ani lucrați: în 2023, diferența era de 8,9 ani în Italia și de 7,1 ani în România, printre cele mai ridicate din UE. Acest lucru reflectă atât bariere culturale, cât și structurale pentru participarea femeilor la muncă și pentru longevitatea carierei acestora.
Prin contrast, țările din nord-vestul UE tind să aibă pensionări mai târzii, rate mai mari de ocupare a tinerilor, participare crescută a femeilor și politici sociale care permit părinților să rămână în câmpul muncii – ceea ce duce la o durată medie a vieții active semnificativ mai mare în statistici.
Durata vieții active a fost în medie de 37,2 ani în UE în 2024, 39,2 ani pentru bărbați și 35,0 ani pentru femei
În ciuda scăderii ușoare din 2020, în ultimii 10 ani, indicatorul a înregistrat o creștere continuă a numărului de ani de viață activă pentru ambele sexe. Deși se așteaptă ca bărbații să lucreze mai mult decât femeile, decalajul de gen a scăzut odată cu creșterea participării femeilor pe piața muncii.
Țările nord-europene au cea mai lungă durată de viață activă
În UE, durata așteptată a vieții active a variat considerabil între țări și zone geografice. Țările de Jos au avut cea mai lungă durată a vieții active, 43,8 ani. Au urmat țările din nordul Europei, toate cu durate care depășesc 40 de ani, Suedia (43,0 ani), Danemarca (42,5 ani), Estonia (41,4 ani) și Irlanda (40,4 ani) clasându-se pe primul loc. Cele mai scurte durate ale vieții active au fost înregistrate în România (32,7 ani) și în mai multe țări din sudul Europei, inclusiv Italia (32,8 ani), plus Croația, Grecia și Bulgaria, fiecare cu 34,8 ani
În 2024, s-au observat diferențe în numărul mediu de ani de viață activă între bărbați și femei în toate țările. În general, bărbații lucrează mai mult decât femeile, țările nordice din Europa înregistrând un decalaj de gen sub media UE de 4,2 ani.
Estonia, Lituania și Letonia au fost singurele țări ale UE în care decalajul de gen a fost negativ, deoarece femeile lucrează acolo cu 1,6 ani, respectiv cu 0,3 ani și 0,2 ani mai mult decât bărbații.
Printre celelalte țări, cel mai mic decalaj de gen a fost înregistrat în Finlanda, cu doar 0,6 ani. La polul opus, țările cu cel mai mare decalaj de gen în 2024 au fost Italia (9,0 ani), Grecia (7,1 ani), Malta (6,9 ani) și România (6,7 ani), mai arată Eurostat.
Atunci când comparăm țările UE, constatăm că bărbații sunt predispuși să lucreze cel mai mult în Olanda (45,7 ani), Danemarca (44,2 ani), Suedia (44,0 ani), Irlanda (43,0 ani), Malta (42,3 ani) și Germania (41,7 ani). În schimb, țările în care bărbații sunt predispuși să lucreze cel mai puțin sunt România (35,9 ani), Croația și Bulgaria (ambele 36,0 ani) și Belgia (36,9 ani).
În același timp, țările UE în care femeile lucrează mai puțin de 30 de ani pe parcursul vieții lor sunt Italia (28,2 ani) și România (29,2 ani). Acestea sunt urmate de Grecia (31,1 ani), Belgia (32,9 ani), Polonia (33,4 ani), Bulgaria (33,5 ani) și Croația (33,6 ani), toate cu o vechime mai mică de 34 de ani.
În schimb, cele mai lungi durate ale vieții active pentru femei, adică peste 38 de ani, au fost înregistrate în Estonia (42,2 ani), Suedia (42,0 ani), Olanda (41,8 ani), Danemarca (40,7 ani), Finlanda (39,5 ani), Lituania (38,7 ani), Portugalia (38,3 ani) și Germania (38,1 ani). (HotNews.ro)
