Directorul general al companiei sârbe de gaze Srbijagas, Dusan Bajatovic, a anunțat că este planificată o posibilă extindere a activității companiei prin cumpărarea rețelei rusești de benzinării din Bulgaria și România. Declarațiile sale au fost făcute într-un interviu acordat canalului TV sârb K1, citat de Mediapool. 

Bajatovic a explicat că Srbijagas poate prelua conducerea rețelei comerciale rusești în străinătate sau o poate închiria, păstrând proprietatea rusă, potrivit Rador Radio România.

Declarațiile vin într-un moment critic pentru compania petrolieră sârbă NIS, deținută de Gazprom, care a fost adăugată pe lista de sancțiuni a SUA, la 10 ianuarie, ca parte a măsurilor împotriva Rusiei.

Serbia a primit de două ori o scutire de 30 de zile de la sancțiunile impuse de SUA. În prezent, Bajatovic și-a exprimat încrederea că va urma o a treia scutire, subliniind că rafinăria de la Nis nu a comis nicio încălcare și nu a importat petrol rusesc. El și-a exprimat speranța că va avea loc o întâlnire între președintele sârb Aleksandar Vucic și președintele american Donald Trump.

„Nu va fi o discuție ușoară. Problema privind rafinăria de la Nis va fi secundară la o astfel de întâlnire”, a menționat el, referindu-se la tarifele mari (37%) pe care SUA le vor impune importurilor sârbești.

Bajatovic a subliniat importanța continuării funcționării rafinăriei de petrol din Serbia pentru a asigura securitatea livrărilor de energie. „Acest lucru necesită un acord între Serbia și Rusia”, a spus el, subliniind nevoia de livrări stabile de hidrocarburi și procesarea acestora în combustibili. (sursa)

Articolul precedentConsiliul Local din Belgrad în negocieri privind achiziționarea a 100 de tramvaie românești de la Astra Arad
Articolul următorBogdan Ivan, Ministrul Digitalizării: Vrem să venim până în septembrie cu aplicația unică a statului, prin care oamenii pot să interacționeze cu statul 24 de ore pe zi, șapte zile din șapte