Un moment deosebit de recunoaștere a valorii educației medicale din Oradea a avut loc în cadrul Galei aniversare „Colegiul Medicilor din România – 30 de ani de activitate, Medic pentru România, România Medicală Contează!”.
Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității din Oradea a fost distinsă cu această ocazie cu Diploma de excelență, acordată de Colegiul Medicilor din România.

Evenimentul a celebrat contribuțiile majore aduse de instituțiile medicale din țară în dezvoltarea sistemului sanitar românesc, iar distincția primită de Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea reprezintă o confirmare a eforturilor susținute în formarea generațiilor de medici.
Chirurgul și profesorul universitar dr. Florian Bodog, decanul facultății, a declarat cu această ocazie:
„În cadrul Galei am avut onoarea de a primi Diploma de Excelenţă acordată de Colegiul Medicilor Facultății de Medicină și Farmacie din Oradea, în semn de recunoaștere pentru contribuția adusă la formarea mediciLOR DIN România. Continuăm pe calea excelenței și rămânem angajați în slujirea nevoilor pacienților!”
Diploma a fost semnată de Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România, și a fost oferită în semn de apreciere pentru implicarea și devotamentul unei facultăți care, de-a lungul deceniilor, a pregătit mii de medici, atât pentru sistemul național de sănătate, cât și pentru comunități din întreaga lume.
Facultatea de medicină și farmacie din Oradea, a mai spus decanul Florian Bodog, își reafirmă angajamentul față de educația de calitate, cercetare și responsabilitate socială, continuând să formeze specialiști dedicați și bine pregătiți, în slujba sănătății.