Doru Bușcu: Un criminal de război antisemit, părtaș la Holocaust, și un șomer repatriat de la Bruxelles, scos de la naftalină din dulapul soției. Ăsta e intervalul de nenorocire și salvare a democrației românești, căzută în captivitatea numelui Antonescu. Ion Antonescu, mareșalul, idolul lui Călin Georgescu, și Crin Antonescu, liberalul pensionar, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la președinție. Ei sînt capetele parantezei, între ei se dă azi cu banul și se joacă sentința de la prezidențiale.
România a ajuns să alunece pe gheața nebuniei, fără să fi luat lecții de patinaj, fără să învețe ceva din vechile căzături. Ca un făcut, numele Antonescu reaprinde speranță și ură ca acum 85 de ani, cînd criza economică și războiul puneau bazele tragediei naționale. Trecutul și viitorul par să joace „Fazan“ pe rime. Să fie o biată ironie a sorții sau un avertisment cu subînțeles?
Primul dintre Antonești, mareșalul, se descurcă de minune. Umblă cu Georgescu în spinare și conduce procesiunea suveranistă pe bulevardele Capitalei. Rîndurile oștirii cresc odată cu nemulțumirea socială. Mulțimile tropăie în umbra sărăciei, a taxelor crescute și a șomajului, ocupînd zi de zi terenul lăsat liber de Guvern, de Parlament, de Președinție, de partidele mari, de Opoziția „pro-europeană“, de cel mai bine plătite Servicii din Uniunea Europeană și de magistrații cu venituri obscene. Pe măsură ce autoritățile se adîncesc în muțenie și lașitate, legiunile lui Georgescu prind curaj. Zi de zi, bursa profetului din Izvorani adună puncte. La sfatul consultanților și după criticile presei, mareșalul Antonescu, ale cărui fraze își duceau traiul în gura lui Georgescu, și-a diminuat ponderea în filmulețele de pe TikTok, dar rămîne prezent în făptura „președintelui ales“ prin uimitoarea lor asemănare fizică. Există azi, într-o periculoasă simetrie cu anii ’40, o trepidație naționalistă de rău augur, care vede salvarea țării lichidînd partidele, guvernînd „cu poporul“ și dînd, de fapt, țara pe mîna unei dictaturi infantilizate, hrănite cu gunoi istoric, fals științific și delir mistic.
În celălat colț al ringului stă Antonescu cel Bun, propunerea trasă de păr a partidelor „pro-europene“, numele prin care conducerile PSD și PNL încearcă să scape de povara lipsei de curaj și de idei. Lipsa de idei e cu adevărat mare, dar lipsa de resursă umană s-a dovedit a fi, iată, și mai mare. Căci, după ce prăpăd a făcut contraselecția în rîndul cadrelor, cele două partide n-ar fi găsit ceva mai bun nici să fi dat cu tunul.
Dar, surpriză, Crin Antonescu n-a stat degeaba la Bruxelles. Chiar dacă s-a odihnit pe rupte, și-a conservat energia intelectuală. Mintea lui funcționează exact ca înainte, iar acele fraze iscusite, de care multora poate le-a fost dor, au revenit cu o prospețime neașteptată. Vechimea lui s-a arătat a fi doar un înveliș – i se poate citi doar pe chip și pe burtă –, dar interiorul e adus la zi. Crin Antonescu e la curent cu schimbările lumii, cu noul val de incultură, cu mutațiile generate de tehnologie, cu războiul global al săracilor contra bogaților și, mai ales, cu incapacitatea clasei politice românești de a înțelege ceva din toate astea. Are, așa cum avea pe vremuri, abilitatea de a judeca noutatea și experimentul cu criterii verificate, așezate pe o cultură decentă, clasică, demonstrabilă. Și-a păstrat spontaneitatea și replica, prezența de spirit și ușurința de a da citate – toate aceste lucruri dispărute din politica românească, pe care părea să le fi luat cu el la Bruxelles. Prin comparație cu norul de proști care întunecă azi viitorul României, Crin Antonescu vorbește și gîndește în stratosferă. Sub haina casnicului trăiește un om cu educație, experiență și simțul umorului. E adevărat, trebuie înlăturată o parte din crustă ca să ajungi la produsul bun de pus în vitrină, la filonul pur, ascuns în minereu, căci Crin Antonescu e nevorbit și supraponderal, face încă paranteze nesfîrșite, care sugrumă ideile, nu se pricepe la TikTok, iar grimasele și gesticulația de cîrciumă nu-i sporesc postura de prezidențiabil. Dar, cu toate astea, alegerea făcută la disperare de coaliția „pro-europeană“ nu arată deloc rău. E genul de piatră semiprețioasă cu aspect contrafăcut, care trebuie lustruită bine ca să-și arate strălucirea.
Antonescu e azi un nume care ne bîntuie. E numele ambuscadei în care a căzut de bunăvoie poporul român, asistat de neghiobia unei clase politice la fel de dăunătoare ca mareșalul. Iar dacă Nicușor Dan nu va încurca ploile coaliției „pro-europene“, și dacă CCR îl va lăsa pe Georgescu să candideze, destinul României va fi silit să aleagă între cei doi Antonești: cel bun și cel nebun. (catavencii.ro)
