Republicanul Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale din Statele Unite și se va întoarce la Casa Albă pentru un nou mandat, după cel din perioada ianuarie 2017 – ianuarie 2021, potrivit calculelor făcute de mai multe mari instituții media.

După ce miercuri mai devreme Fox News l-a dat câștigător, a existat o pauză mai mare în care cele mai importante publicații și televiziuni au așteptat și mai multe calcule și estimări.

Apoi CNN a anunțat că Donald Trump a obținut destule voturi pentru a ajunge iar în Biroul Oval, televiziunea americană fiind urmată în cascadă de agenții și mari publicații precum Reuters, Associated Press, New York Times, Washington Post, BBC sau The Guardian

Potrivit celor mai noi estimări ale instituțiilor media menționate, el are la acest moment între 276 și 279 de voturi în Colegiul Electoral, în condițiile în care avea nevoie de 270 de astfel de voturi pentru a fi ales președinte al Statelor Unite.

El a trecut peste pragul celor 270 de voturi necesare după ce a câștigat în Wisconsin, unul dintre statele decisive (swing states).

Perdanta alegerilor prezidențiale, Kamala Harris, are la ora publicării acestei știri între 219 și 224 de voturi în Colegiul Electorilor.

Valul roșu le-a adus republicanilor președinția și Senatul

Trump a condus „valul roșu” de la alegerile de marți, în care majoritatea din Senat a trecut în mâinile republicanilor, care la acest moment conduc și în cursa pentru controlul Camerei Reprezentanților.

După această rundă de alegeri, în care au fost scoase la vot și o treime dintre fotoliile din Senatul american, republicanii vor avea cel puțin 51 de locuri și – implicit – majoritatea.

În Camera Reprezentanților unde toate mandatele au fost puse în joc, la ora publicării acestei știri scorul era – potrivit CNN – de 201 la 177 în favoarea republicanilor, în condițiile în care pentru a obține majoritatea este nevoie de 218 locuri. (sursa)

Articolul precedentAngajamentul PSD: sprijinim angajații cu salariul minim