Băncile din România sunt obligate să asigure un salariu minim de 4.100 de lei brut pentru angajații săi, dar și salarii compensatorii în funcție de vechime, în cazul concedierii. Totodată, pentru munca suplimentară există un spor și de 100% din salariu.

Băncile din România sunt obligate să plătească angajaților săi un salariu minim de 4.100 lei brut, dar și alte beneficii precum salarii compensatorii în funcție de vechime pentru eventuale concedieri, ore libere plătite pentru orele suplimentare prestate, dar și un spor de 75% din salariul brut de bază pentru munca suplimentară, scrie Profit.

Astfel, primul contract colectiv care a fost extins acum la nivel de sector și în domeniul bancar din România, semnat în luna mai 2024, prevede introducerea unui salariu minim garantat la nivelul întregului sector bancar mai mare decât cel minim pe economie, oferind astfel un standard salarial de bază pentru toți angajații din domeniu. În plus, asigură o bază de negociere pentru CCM-urile de la nivelul fiecărei bănci.

Salariul minim brut lunar la nivelul sectorului de negociere colectivă pentru un program întreg de lucru de 8 ore/zi, este a) începând cu data de 1 a lunii următoare intrării în vigoare a Contractului și până la data de 1 mai 2025 – 4.100 lei; b) începând cu data de 1 mai 2025 – 4.500 lei”, se arată în contractul colectiv de muncă.

Acesta prevede acum și salarii compensatorii în cazul concedierilor ca urmare a restructurărilor, în funcție de vechimea în companie: între 1 an și 3 ani vechime – un salariu de bază brut; între 3 ani și 5 ani vechime – 2 salarii de bază brute; între 5 ani și 10 ani vechime – 3 salarii de bază brute; între 10 ani și 15 ani vechime – 5 salarii de bază brute; peste 15 ani vechime – 6 salarii de bază brute.

Spor de la 15% la 100% din salariul de bază pentru munca suplimentară

Conform CCM-ului, angajații băncilor din România pot lucra 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu 48 ore consecutive de repaus, de regulă sâmbăta și duminica. În unitățile în care programul de lucru se desfășoară sâmbăta și/sau duminica, angajații vor beneficia de repaus săptămânal, de regulă în cursul săptămânii imediat următoare, și de un spor la salariu de minim 15% din salariul brut de bază.

Munca în afara duratei normale a timpului de lucru săptămânal este considerată muncă suplimentară, iar în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de lege sau de contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate, angajatul va beneficia de un spor la salariu de 75% din salariul brut de bază, corespunzător duratei muncii suplimentare efectuate.

De asemenea, în cazul în care activitatea nu poate fi întreruptă în zilele de sărbătoare legală, la nivel de unitate se stabilesc alte zile pentru compensare. Iar în măsura în care nu a intervenit compensarea cu alte zile/ore libere, angajatul va beneficia de un spor la salariu de 100% salariul de bază corespunzător muncii prestate în timpul normal de lucru. (sursa)

Articolul precedentComportamentul agresiv în trafic poate fi reclamat pe aplicaţia MAI. Ce trebuie să conţină sesizarea
Articolul următorCare e topul destinațiilor de schi din România, în funcție de dotări și peisaje spectaculoase