Într-un video postat pe YouTube sâmbătă noaptea, Diana Șoșoacă exclamă: “Trăiască Legiunea și Căpitanul, Omorâți de aceeași putere jidănească care a acționat și acum”.
Potrivit articolului 1 al Ordonanței de Urgență 31/2002: “Pentru prevenirea și combaterea incitării la ură națională, rasială sau religioasă, la discriminare și la săvârșirea de infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, prezenta ordonanță de urgență reglementează interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război”.
Iar art. 5 prevede: “Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.”
Într-o primă reacție, directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, Alexandru Florian, a declarat pentru G4Media: “Ceea ce a postat astăzi lidera partidului SOS este vârful aisbergului ideologic pe care îl promovează. Ea se află într-o gravă criză politică și nu mai are nimic de pierdut. Dar, cred ca trebuie să ținem seama și de faptul că s-a ajuns aici pentru că instituții abilitate, precum CNCD sau Ministerul Public, nu au reacționat ani de zile la manifestările incitatoare antisemite sau negaționiste pe care le-a avut.”
La rândul său, directorul organizației Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului (MCA România), Maximilian Marco Katz, a remis G4Media următorul comunicat: “Dacă în urmă cu câteva luni, când Diana Șoșoacă a început sa difuzeze opinii naționalist-extremiste am crezut ca o face numai în scopuri politice, în prezent sunt din ce în mai convins că dna Șoșoacă chiar crede în enormitățile pe care le debitează fără încetare din mai 2024 si pana in prezent. Patosul și grosolănia cu care această „doamnă” vorbește despre noi și împotriva evreilor români deja a întrecut limita lipsei de bun simț. Izul antisemit care duhnește atunci când, dând frâu liber frustrărilor sale, împroașcă în toate direcțiile acuzații abjecte aduse comunității evreiești din Romania si tuturor celor care recunosc aportul cultural, economic și științific adus de această comunitate la dezvoltarea societății romanești. După ce în mai 2024, de la tribuna Parlamentului României, dna Șoșoacă a negat Holocaustul românesc și a acuzat evreii de uciderea a 800000 de români, MCA Romania a înaintat o sesizare în atenția Procurorului General al Romaniei și în atenția președinților celor doua camere parlamentare. De atunci până în prezent MCA Romania nu a primit nici o reacție la acea sesizare. Între timp, dna Șoșoacă a ajuns sa adreseze mesajele sale similare cu cele legionare și național-socialiste și ca membru al Parlamentului European unde alături de alți euro-parlamentari, reprezintă România. Ca deținătoare a acestei funcții, dna Șoșoacă continuă să își bată joc de declarațiile politice difuzate fără încetare de Guvernul României cu privire la progresele obținute în procesul de combatere a antisemitismului. Dna Șoșoacă continuă să își bată joc de memoria Victimelor Holocaustului românesc. De asemenea dna Șoșoacă continuă, nederanjată, să atace comunitatea evreilor din Romania cu aceeași nerușinare cu care îi apără pe legionarii criminali care, în timp ce l-au torturat pe bunicul meu, Marcu Katz, l-au batjocorit și l-au ucis pe unchiul meu, Isidor Katz.
Denaturarea și negarea Holocaustului românesc, afișarea în public a antisemitismului, utilizarea expresiilor antisemite precum „jidan”, „jidănesc” și toate derivatele, sunt catalogate de legislația în vigoare ca infracțiuni. Și atunci întreb, din nou, de ce nu se aplica legea? De ce dnei Șoșoacă i se permite sa își bată joc de evreii din Romania și de lucrurile care le sunt sfinte? De ce este lăsată sa minta cu nerușinare, încercând sa mobilizeze opinia publică împotriva evreilor, pe care îi acuză, la fel cum au făcut naziștii si fasciștii, de eșecurile sale?
Din păcate, nu puțini sunt cei care pleacă urechea la minciunile și la dezmățul politic promovat de această doamnă în mod agresiv. Astfel de infracțiuni comise în mod repetitiv, în mod voit, într-un ritm direct proporțional cu frustrările pe care aceasta doamnă le acumulează, vor afecta și mai mult imaginea României, dacă ele continua sa fie ignorate și netratate conform legii.”
„Solicităm Președintelui României, Prim Ministrului României și Procurorului General al României să sesizeze Parlamentul European și să solicite ridicarea imunității parlamentare a dnei Diana Soșoacă, care aproape zi de zi, afișează mesaje publice cu un adânc caracter antisemit și negaționist, mesaje care încalcă în mod repetat și flagrant legislația adoptată de România, pentru combaterea antisemitismului și a negării Holocaustului cât și promovarea mesajelor pro-legionare.”, adaugă directorul MCA România.
La solicitarea G4Media, președintele CNCD, Csaba Asztalos, a dat o replică lui Alexandru Florian în privința inacțiunii organismului său în cazul Dianei Șoșoacă, afirmând că aceasta este de competența Parchetului, citând prevederile legale:
„LEGE nr. 157 din 2 iulie 2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului – Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 4 iulie 2018
Articolul 2 În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles: a) prin antisemitism se înțelege atât percepția referitoare la evrei exprimată ca ură împotriva acestora, cât și manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva evreilor, îndreptate împotriva evreilor sau ne-evreilor ori a proprietăților acestora, împotriva instituțiilor comunităților evreiești sau lăcașurilor lor de cult;
Articolul 3 Fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antisemite constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi. Ordonanţă de urgenţă 31/2002
Art. 5. – Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 3-6 urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror.
Codul Penal Art. 369. – Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
În măsura în care se dorește a se depune o plângere, atunci o vom soluționa. ” spune Csaba Asztalos.