Două trenuri de călători au stabilit un record nedorit pe căile ferate române. Au adunat sute de minute întârziere din cauza unei defecțiuni la linia de contact.
Una dintre garnituri a făcut peste 20 de ore de la Oradea la București. Trenul Inter Regio plecat luni din Oradea trebuia să fie în această dimineață la ora 5 în Gara de Nord din Capitală. Însă a ajuns în jurul orei 14.
După ce linia de contact s-a rupt între stațiile Merișor și Crivadia, în urma defectării unui tren de marfă, călătorii au stat în vagoane mai bine de 7 ore. Trenul a ajuns cu o întârziere de 510 minute la București și va pleca cu o întârziere foarte mare spre Constanța.
Călător: „7 ore și 20 oprit.”
Călător: „Cu trenul groazei am venit acum. 7 ore de staționare în miez de noapte. Nu am avut apă, mâncare la noi. Ne-a fost teamă. Ce e mai important, nu infrastructura, că știm că e defectuoasă. Dar însoțitorul de tren pe care l-am avut nu ne-a anunțat absolut nimic. Ea a dormit liniștită, am întrebat toți ce se întâmplă. Ne-a spus că dânsa nu știe. Nu știți o jumătate de oră, o oră, dar trenul a stat 7 ore. Tremur toată și nu-mi vine să cred că am ajuns”.
Abia în Craiova, după mai mult de 15 ore de la pornire, pasagerii au primit apă și alimente ambalate, a anunțat CFR Călători.
Călător: „De la Arad 8 ore – 9 ore întârziere. Nici nu mai știu.”
Aceeași defecțiune a afectat și trenul Inter Regio București Nord – Teiuș – Cluj-Napoca. Iar un incendiu de vegetație a oprit circulația feroviară între stațiile Brazi – Crivina. Două trenuri au așteptat între stații mai bine de o oră până la redeschiderea tronsonului.
De altfel, în Gara de Nord, tabela arăta întârzieri pentru aproape toate trenurile.
În acest moment, CFR nu acordă despăgubiri pentru traficul intern. Operatorul feroviar de stat este exceptat de la standardele Uniunii Europene, iar călătorii nu pot cere banii înapoi pe bilete. Anul trecut, întârzierea medie pentru trenurile CFR Călători a fost de 8 minute. (sursa)