De la 1 octombrie, pensiile mai mici de 3.000 de lei vor fi scutite de impozit, anunță Ministerul Muncii. Iar pentru cele mai mari, taxarea se va calcula de la 3.000 de lei în sus.
Acum, doar pensiile sub 2.000 de lei scapă de impozitul de 10%. Decizia vine după ce responsabilii și-au dat seama că unii vârstnici au pierdut bani din cauza recalculării.
Din octombrie, vor fi impozitate cu 10% doar pensiile mai mari de 3.000 de lei, și nu de 2.000 de lei, ca acum, anunță Ministerul Muncii.
2,7 milioane de pensionari ar urma să nu mai achite impozitul față de 1,4 milioane în prezent. Impozitul de 10% se va aplica la suma din pensie care depășește pragul de 3.000 de lei. De pildă, cineva care are pensia de 3.500 de lei va achita 10% din 500 de lei, adică 50 de lei. Acum, același pensionar achită un impozit de 150 de lei. (sursa)