Pe 31 iulie (în ediția tipărită) și pe 1 august 2024 (online), Cațavencii semnala, sub semnătura mea, anomalia legată de panourile electorale care promovează, în toată țara, chipul generalului Ciucă, însoțit de cuvinte goale ce din coadă au să sune, precum „ostaș“, „slujbă“ și „țară“.

Patrick Andre De Hillerin: Pornind de la declarațiile membrilor PNL din timpul campaniei electorale pentru alegerile locale și pentru cele europarlamentare, declarații care spuneau că respectivele panouri promovează, de fapt, o viitoare carte a domnului Ciucă Nicolae, am atras atenția asupra faptului că promovarea unei afaceri private din banii publici primiți de un partid de la bugetul de stat este (nu ar putea fi, ci „este“) ilegală, existând precedent juridic în condamnarea unui trezorier de partid (Mircea Drăghici, PSD) care a folosit banii din subvenția bugetară pentru acoperirea unor nevoi personale.

La aproximativ o săptămână distanță,

pe 7 august 2024, publicația online snoop.ro, sub semnătura domnului Cristian Andrei, duce subiectul mai departe, scoțând la iveală și sumele cheltuite de către PNL. Materialul domnului Cristian Andrei este unul complex, muncit, așa cum trebuie să fie o anchetă de presă. Felicitări! Cristian Andrei urmărește de câțiva ani buni această filieră a finanțării partidelor din bani publici și o face foarte bine, documentat, indiferent că a fost vorba despre Europa Liberă, Libertatea sau, acum, Snoop. Ca să citez aproximativ din Ovidiu Ioanițoaia, este reconfortant să simți că nu ești singur.

O singură greșeală

se strecoară în materialul domnului Andrei. Domnia-sa scrie: „În perioada 10 mai – 9 iunie 2024 a fost prima oară din 2015, de când legea română a interzis publicitatea electorală outdoor, când un partid și-a păstrat panotajul în timpul campaniei“. Greșeala este dată de confuzia de termeni și dimensiuni. Legea electorală nu interzice „publicitatea electorală outdoor“. Deloc. Doar că-i reglementează dimensiunile și tipurile. Publicitate outdoor (OOH Advertising – Out Of Home Advertising) înseamnă nu doar panourile publicitare de mari dimensiuni, ci și graffiti-urile, de exemplu, stencil-urile, afișele. Legea interzice în campania electorală orice formă de publicitate outdoor cu excepția afișelor, care trebuie să aibă dimensiunea maximă de 500 mm pe o latură și 300/350 mm pe cealaltă latură, în funcție de tipul de alegeri. Așadar, afișele fiind, totuși, o formă de publicitate outdoor, legea nu interzice acest fel de publicitate. Doar o dimensionează și spune unde poate fi amplasată: pe panourile speciale destinate afișajului electoral și în spații private, precum vitrine de magazine, ferestre de locuințe, doar dacă există acordul scris al proprietarilor spațiilor.

Tot ce depășește 500/350 de milimetri, însă, indiferent de locul unde este afișat, este interzis ca afișaj electoral în perioada campaniei. Așa că nici nu se poate pune problema de bannere sau panouri de panotaj de zeci de metri pătrați pe marginea drumurilor.

În timpul campaniei electorale unite

pentru europarlamentare și locale, din mai-iunie 2024, s-a ridicat problema ilegalității sutelor de panouri care ni-l prezentau pe generalul Ciucă. PNL a negat că ar fi vorba despre vreo legătură cu vreuna dintre campaniile electorale. De altfel, așa au și reușit să mențină panourile sus. Pentru că pe aceste panouri nu se regăsește nicăieri sigla PNL sau vreun alt însemn electoral, peneliștii au putut pretinde că este vorba despre o campanie pentru promovarea unei viitoare cărți scrise de către domnul general. Declarațiile au rămas, au fost consemnate, au fost luate în calcul și de către numeroase birouri electorale de circumscripție care au respins plângerile altor partide referitoare la un posibil panotaj ilegal. Așadar, oficial, inclusiv în actele depuse de către PNL la birourile electorale, panotajul cu generalul nu făcea parte din promovarea partidului, ci era folosit pentru promovarea unei cărți scoase de Editura RAO.

Așa cum am arătat în Cațavencii, însă, și cum s-a arătat și pe snoop.ro, cum, ulterior, a dezbătut mai toată media mainstream, cartea domnului Ciucă, publicată de către RAO, este o afacere privată, personală.

Folosirea banilor publici din subvențiile acordate PNL de către stat pentru promovarea unor interese personale ale domnului Nicolae Ciucă este ilegală. De aceea se află la închisoare Mircea Drăghici, fostul trezorier al PSD, pentru că a deturnat fondurile primite de partid ca subvenție.

Când au simțit că șmecheria inițială

le provoacă mai multe bătăi de cap decât le rezolvă, peneliștii au schimbat „narativul“, cum se spune pe la televiziuni. Nici vorbă, mai nou, ca panourile cu mutra fleșcăit-photoshopată a soldățoiului de catifea să fi avut drept scop promovarea cărții lui Nicolae Ciucă.

Vlad Nistor, de exemplu, fost europarlamentar, a declarat în mod repetat la A3-CNN că este și a fost vorba despre o campanie de promovare a PNL, prin liderul acestui partid. Alți comunicatori ai aceluiași partid, trimiși la înaintare în această perioadă, au susținut. același lucru: este o campanie PNL. Prin respectivele panouri, spun Vlad Nistor și alții, a fost promovată imaginea PNL, folosindu-se figura foarte cunoscută a președintelui partidului. Cam ce a făcut și ADU pre-campanie, folosind figura plină de charismă a domnului Drulă, la vremea aia președinte al USR.

N-ar fi nimic greșit aici, dacă acesta ar fi adevărul, doar că, în acest caz, dacă a fost, oficial, o campanie de promovare a PNL, acele panouri (aproximativ 400 de panouri cu 762 de fețe de afișaj) nu puteau fi folosite în timpul campaniei electorale pentru europarlamentare/locale.

PNL s-a pus singur

într-o situație de șah-mat. Regele Ciucă se află pe culoarea albă, unde este amenințat de faptul că și-a promovat cartea din bani publici, din subvenția primită de la stat de către PNL. Pe culoarea neagră, unde ar putea muta pentru a ieși din această situație, este amenințat de acuzația că a încălcat legea finanțării campaniilor electorale și legile pentru organizarea alegerilor europarlamentare și a celor locale.

Dar lucrurile nu se opresc aici. Dacă varianta oficială rămâne promovarea cărții, este destul de clar că asistăm la o deturnare de fonduri publice, banii primiți de către PNL de la stat fiind folosiți pentru a susține o afacere privată, precum cea dintre Ciucă și editură.

De asemeni, asistăm la o uriașă schemă de evaziune fiscală, pentru că s-au investit până acum (conform snoop.ro) peste două milioane de euro în promovarea unei cărți a cărei vânzare nu va aduce nici pe departe venituri similare.

Cele mai vândute cărți din România ultimilor douăzeci de ani nu au produs venituri nici măcar apropiate de un milion de euro. Sunt foarte puține cărțile care au avut un tiraj mai mare de 100.000 de exemplare. Doar pentru a acoperi cheltuielile cu promovarea, o astfel de carte ar trebui să aibă un preț minim de 20 de euro. Dar cărțile al căror preț se apropie de echivalentul a 20 de euro se vând, în România, în număr foarte mic. Maximum câteva sute de bucăți, nu sute de mii. Tirajele uzuale ale cărților tipărite în România se învârt în jurul a 1.000-3.000 de bucăți. Un bestseller al zilelor noastre poate ajunge și la 10.000 de exemplare. Să spunem că și cartea lui Ciucă ar fi un astfel de bestseller. Pentru a acoperi doar costurile promovării, cartea ar trebui să coste 200 de euro. Sigur că da.

A doua variantă,

în care acceptăm că panourile cu Ciucă sunt și au fost, de fapt, promovare pentru partid, ridică o altă problemă imensă. Nu doar pentru PNL, ci și pentru PSD.

Cele două partide au candidat împreună la alegerile europarlamentare. Cum panourile cu Ciucă au existat și în perioada campaniei pentru europarlamentare, înseamnă că ele nu au susținut doar campania PNL, ci campania pentru lista comună a PSD-PNL. Dacă PNL insistă că este vorba despre promovarea imaginii partidului, împinge lucrurile în zona campaniei ilegale. Doar că nu este doar campania lor, ci și cea a PSD, că doar au candidat pe aceeași listă. Încălcarea dispozițiilor legale în timpul campaniei electorale pentru europarlamentare ar trebui să determine Autoritatea Electorală Permanentă să refuze returnarea banilor folosiți de către alianța electorală PSD-PNL în campania pentru europarlamentare. Ceea ce ar însemna că toți contribuitorii la campanie, de la Rareș Bogdan la Vasile Dîncu, să nu-și mai recupereze milioanele date partidului.

Că noi, niște nimeni, contribuabili mărunți, am fost furați de banii cheltuiți de PNL cu Ciucă e una. Dar să vedem cum vor reacționa alde Bogddan și Dîncu atunci când vor afla că, de fapt, plătesc din comisioanele lor.

Oricum, pentru a justifica

acest furt din bani publici, PNL și-a trimis la înaintare toți frustrații recenți. Vlad Nistor, care nu mai are post la Bruxelles. Robert Sighiartău, care a pierdut pe linie tot județul Bistrița-Năsăud, pentru că până și coreligionarii săi pe care i-a exploatat ani întregi s-au săturat de aroganța lui nejustificată de nimic. Și, nu chiar ultimul pe listă, Adrian Cozma, loser-ul de Satu Mare. Oamenii ăștia speră să recupereze teren în grațiile conducerii partidului și să prindă un loc eligibil pe listele pentru parlamentare. De aia au și fost trimiși în față: ei nu mai au nimic de pierdut, pot rumega fără probleme de conștiință punctajele partidului, în speranța că sunt iertați și li se dă ceva.

Grea situație pentru peneliști, dacă am mai avea procurori: ori deturnare de fonduri de peste două milioane de euro, ori nedecontarea a peste 24 de milioane de euro. Mă rog, bine că nu avem procurori de aproape două decenii, ci doar săritori la comandă. Nu-i comandă, nu-i necaz… (catavencii.ro)

Articolul precedentLitoralul pentru toți, septembrie 2024 – Prețuri și hoteluri înscrise în program
Articolul următorGuvernul Ciolacu a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru viitorul stadion din Oradea