Ilie Bolojan este eterna speranță a peneliștilor români. Cum au o pană de idei, cum le lipsește un candidat pentru președinție sau pentru funcția de prim-ministru, toate gândurile se îndreaptă spre Bolojan, iar țara răsuflă ușurată. Atât de bine și-au făcut treaba banii băgați de APTOR mai degrabă în promovarea lui Bolojan decât a Oradei sau a Bihorului, încât Bolojan e ca noradrenalina: bun la orice, soluția salvatoare, miracolul.
Patrick Andre De Hillerin: E drept, omul a și făcut, iar Oradea și județul Bihor sunt superbe în imaginile de promovare. Mai greu e să și trăiești acolo, pentru că, urmând ideile de dezvoltare liberale ale lui Ilie Bolojan, județul Bihor și chiar Oradea sunt pe ultimele locuri din țară în ceea ce privește veniturile oamenilor, defilând cu unul dintre cele mai mici salarii medii. Atât de mult prosperă orașul, încât o bună parte dintre magazinele din zona centrală sunt goale. Renovate cu multe-multe milioane, respectivele spații comerciale zac nefolosite pentru că micii investitori orădeni sunt de părere că ar avea de achitat chirii prea mari, chirii care, coroborate cu puterea de cumpărare scăzută a locuitorilor Oradei, le-ar transforma afacerile în unele nerentabile. Dar măcar e frumos.
Pe lângă construirea de drumuri pentru trafic greu fix printre casele oamenilor, Ilie Bolojan mai are o pasiune: zborul. Este atât de obsedat, atât de pasionat de zbor, încât pe vremea în care era doar primar al municipiului reședință de județ nu lăsa prea multă vreme să treacă fără să-i atace pe șefii județului pe tema aeroportului. Când a ajuns el însuși șef la județ, și-a dat seama că asta cu aeroportul nu e o chestie atât de simplă. S-a apucat să-l renoveze și a și reușit, făcând din aeroportul din Oradea unul cât de cât modern. Care, însă, se lovește de aceeași problemă ca multe alte aeroporturi din țară: chiar și modernizat, aeroportul din Oradea nu vede prea multe avioane aterizând și decolând de pe el. Pentru că, dincolo de oamenii de afaceri și angajații statului care zboară cu oareșce regularitate spre și dinspre București, oamenii din Oradea nu sunt neapărat printre cei care-și permit să călătorească des și, mai ales, nu cu avionul. Știți, problema aia cu salariile mici despre care vorbeam mai la început.
În fine, pentru că nu mai putea, legal, să subvenționeze zborurile goale ale Ryanair, pentru că TAROM-ul îl nemulțumește, Bolojan s-a gândit, la un moment dat, să-și facă propria companie aeriană, o societate mixtă a Primăriei Oradea și a CJ Bihor. A anunțat-o, a înființat-o, a finanțat-o, dar în trei ani nici măcar un avion nu a zburat sub indicativul Air Bolojan. Nici sub vreun alt indicativ care să aibă legătură cu Oradea.
Nervos, Bolojan a contractat niște racheți din Republica Moldova (ăia care au lăsat echipa națională de fotbal la sol, în Germania, că li s-a stricat avionul), cărora le subvenționează locurile goale din avioane. Și, pe lângă ăștia, a mai făcut un contract și cu LOT, liniile aeriene poloneze, care să transporte, din când în când, pasageri orădeni la Varșovia. Care e ditamai hub-ul aviatic, de acolo orădenii putând pleca în orice direcție doresc. Aproape ca și de la București, de altfel.
Totul bun și frumos, acum existând și aeroport modern, și curse fanteziste prin străinătățuri, doar că a apărut o altă problemă: aeroportul din Oradea nu are suficienți angajați pentru activitatea pe care o desfășoară.
La indicația lui Bolojan, un cunoscut tăietor de costuri, pompierii Aeroportului Oradea se ocupă și de handling. Adică, pe românește spus, cară bagajele la și de la aeronave. Lucru pe care-l făcea și directorul adjunct al aeroportului, proaspăt demisionat. Între timp, șeful serviciului de handling desfundă toaletele, căci cele doar două femei de serviciu angajate ale aeroportului nu pot face față curățeniei din întregul terminal și celei din aeronave. Angajații aeroportului au ajuns la câte 50-80 de ore suplimentare lunar, adică ajung să lucreze și câte zece zile în plus în fiecare lună.
Este un model de eficiență, de ce să n-o recunoaștem? Așa ar trebui să fie și țara, condusă de Ciucă-președinte și Bolojan-premier. Cu o condiție: președintele să care bagaje, iar premierul să desfunde toaletele. Și când nu mai pot, să facă schimb între ei. (catavencii.ro)
