Timp de o săptămână, dacă nu și mai bine, televiziunile au avertizat populația asupra pericolului ca România să fie lovită de o pană de curent generalizată. Pur și simplu, ni s-a spus obsesiv că producem puțină energie electrică și importăm la greu, iar sistemul poate crăpa oricând. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, i-a căinat pe bieții oameni de la termocentrala Paroșeni, care au făcut muncă manuală pentru a alimenta grupul energetic cu cărbune. Televiziunile au înțeles că muncitorii de la Paroșeni au încărcat cărbunii cu mâna, de parcă alimentau un grătar în curtea din spate a casei.
Patrick Andre De Hillerin: Marcel Ciolacu a intervenit și el, rățoindu-se la ministrul Energiei pentru faptul că nu a prevăzut în strategia energetică a României suficiente baterii pentru stocarea energiei verzi. Doar că, în general, nu există metode de stocare în cantități mari pentru nici un tip de energie electrică, fie ea „verde“ sau produsă prin alte metode. Nu este ca și cum am putea stoca energia produsă din cărbune sau gaze, în timp ce pe cea produsă de panourile fotovoltaice sau de parcurile eoliene nu o putem stoca pentru că nu s-a ocupat ministrul Energiei. Ministru care nu este, de data asta, Burduja, ci Virgil Popescu, fiindcă la el făcea referire Ciolacu. Deocamdată există foarte puține capacități de stocare a energiei electrice, iar acestea sunt extrem de scumpe. Ritmul punerii în funcțiune a capacităților de stocare este de aproximativ 60-70 MWh pe an, deși producătorul român Prime Batteries Technology poate produce 2,3 GWh de baterii pe an. Prețul, însă, împiedică dezvoltarea prea rapidă a domeniului.
Dar este România în pericol
de blackout energetic? Este situația producerii de energie electrică atât de dezastruoasă? N-ar trebui să fie.
Conform datelor oficiale, România are o putere instalată în capacitățile de producție a energiei electrice de 18.320,78 MWh. Asta înseamnă că, dacă ar fi pornite toate aceste capacități, România ar produce în fiecare oră a zilei 18 GWh de energie electrică. Mai mult decât dublul necesarului în orele de vârf.
Cel mai constant producător de energie electrică este Nuclearelectrica. Cele două reactoare de la Cernavodă produc, fie că e zi, fie că este noapte, câte 706 MWh. Fiecare reactor intră în revizie planificată timp de o lună în fiecare an. Este și situația actuală, când doar unul dintre reactoare produce. Dar acest lucru nu poate fi cauza deficitului de energie electrică. Închiderea reactoarelor nucleare pentru reviziile anuale se face planificat, iar sistemul energetic nu este luat prin surprindere. În mod normal, există capacități care pot fi pornite din timp pentru a suplini producția centralei de la Cernavodă.
Iar deficitul de energie electrică
există, deși nimeni nu ne poate explica logic de ce.
În orele de vârf ale ultimelor săptămâni, România a produs și cu 2.000 MWh mai puțin decât a consumat. Deficitul a fost acoperit, desigur, din importuri.
Reactorul 2 al CNE Cernavodă a intrat în revizie pe 17 iulie, după ce, anterior, reactorul 1 fusese în revizie din mai până în iunie. Dar nici în perioada în care au funcționat amândouă nu am stat mai bine cu deficitul de energie, importând la greu.
Dacă te uiți pe datele ANRE și pe consumul instantaneu, pe care îl puteți găsi pe sistemulenergetic.ro, pare că cineva face tot posibilul ca producția de energie să nu țină pasul cu ceea ce se consumă.
O problemă ar fi,
ni se spune, tocmai energia verde, care depinde de vreme. Ziua avem energia produsă de panourile fotovoltaice, noaptea nu, că nu e soare.
Dar capacitatea de producere a energiei din fotovoltaice este de 1.648 MWh. Producția de energie din fotovoltaice nu depășește 1.200 MWh, în orele de maxim. Pentru că nici soarele nu bate la fel peste tot în țară.
Capacitatea instalată pentru producerea energiei electrice din eolian este de 306 MWh, dar producția nu ajunge mai niciodată nici măcar la jumătate. Morile de vânt nu funcționează nici când e vânt prea slab, nici când e prea puternic, dar, spre deosebire de panourile fotovoltaice, morile de vânt funcționează și noaptea. Teoretic.
Cum ar trebui să funcționeze zi și noapte și capacitățile de producție a energiei de către hidrocentrale. Avem, aici, o putere instalată de 6.000 MWh, dar producția din surse hidro se situează, constant, sub 2.000 MWh. Sub o treime din capacitate, de obicei. E secetă, nu e apă, am înțeles. Dar parcă nu chiar în halul ăsta.
Cu excepția vârfurilor de consum
din perioada codurilor roșii, România nu s-a aflat, de fapt, niciodată în pericol de blackout. Și nici măcar atunci nu s-a aflat într-un astfel de pericol.
În momentele de consum maxim, România a avut nevoie de 8.200-8.300 MWh, din care a importat, uneori, și 2.000 MWh.
Dar aceste vârfuri de consum au avut loc în timpul zilei, cu fotovoltaicele producând serios.
Noaptea scade consumul, dar deficitul rămâne oarecum similar. Desigur, lipsește producția din fotovoltaice, iar asta ar putea fi o explicație.
Ce nu poate fi explicat, totuși, este deficitul foarte mare care apare într-o zi de duminică, de exemplu. Pe 21 iulie, la ora 17,09, consumul scăzuse la 5.951 MWh, dar importam, în continuare, 1.053 MWh. La acea oră și la condițiile meteo din țară, fotovoltaicele ar fi trebuit să producă din plin, eolienele la fel, iar faptul că atunci deja reactorul 2 de la Cernavodă era în revizie nu ar fi trebuit să se simtă.
Indiferent de ora
din zi și de ziua din săptămână, România importă energie electrică aproape tot anul, deși ar putea produce de două-trei ori mai multă energie decât consumă.
Problema, însă, nu este la modul în care se produce energia, ci, mai dergabă, la forma de proprietate. Statul controlează marile capacități de producere a energiei electrice: hidro, nuclear, hidrocarburi și cărbune. Dacă le-ar porni la capacitate maximă sau măcar la 80%, nu ar mai fi nevoie de energia din fotovoltaice sau de la eoliene. Care, în marea lor majoritate, sunt capacități de producție controlate de privați. Or nu se face să-i lași pe privați fără afacerile lor bănoase, construite, la rândul lor, cu generoase subvenții bugetare.
Astfel, cu un stat care se face că nu înțelege ce se întâmplă, producătorii privați controlează piața de energie. Pentru că ei nu doar produc, ci și importă. Iar când importul este mai profitabil pentru ei decât producția, brusc nu mai bate vântul, soarele se ascunde în nori inexistenți și așa mai departe. (catavencii.ro)