Este alertă în bazele militare SUA de pe teritoriul european.
Comandamentul European al SUA din Stuttgart a emis duminică, 30 iunie, o alertă pentru ridicarea nivelului de protecție a forței în rândul mai multor baze din Europa în care activează militari americani, inclusiv pentru cei din România, potrivit defenseromania.ro.
Atenționarea, care va menține până la o nouă notificare nivelul de alertă cunoscut în jargonul militar american ca „Charlie”, a fost trimisă atât bazelor Rheinland-Pfalz și Ramstein, care împreună formează cea mai mare comunitate militară americană de peste mări, cât și contingentelor care deservesc instalațiile din România și Bulgaria. De asemenea, Baza Aeriană Aviano din Italia și-a ridicat nivelul de alertă la Charlie, iar alte facilități din Italia au introdus măsuri de securitate îmbunătățite, scrie sursa citată.
Nivelul de alertă Charlie „se aplică atunci când are loc un incident, se primesc informații care indică o anumită formă de acțiune teroristă sau este probabilă vizarea personalului sau a instalațiilor”, potrivit semnificației explicate pe site-ul oficial al Armatei americane, care mai prevede și că la acest indicativ se pun în aplicare „planuri de reducere a personalului neesențial”. (sursa)