Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila au vizitat, sâmbătă, alături de doctorul Gheorghe Carp, managerul unității, mai multe secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor.

Cu această ocazie, la conferința de presă organizată după finalizare vizitei, primul ministru, care este și președintele PSD, a făcut câteva observații favorabile, chiar laudative, la adresa administrației peneliste din municipiu și din județ.

Astfel, conform publicației oradeaindirect.ro, premierul Marcel Ciolacu a spus că ”Viitorul este ce se întâmplă la Oradea”.

Contextul declarației este legat de ideea de unificare a Spitalului Județean și a celui Municipal sub o singură umbrelă, demers inițiat de către liderii locali ai PNL.

De asemenea, conform g4media.ro, premierul a avut cuvinte de apreciere și pentru Ilie Bolojan: ”Eu nu am știut că Ilie Bolojan nu vine. Am înțeles că e plecat în concediu. Am o relație bună cu el. Există și respect în politică”, a spus Ciolacu. El a lăudat activitatea lui Bolojan, afirmând că Banca Mondială sau alte foruri internaționale de investiții nu ar contribui cu finanțări și consultanță dacă managementul administrație locale nu ar fi de calitate așa cum se întâmplă la Bihor.


Declarațiile președintelui PSD au venit cu câteva ore înainte ca, la o întâlnire cu primarii social democrați, să primească de la aceștia, prin vot, propunerile pentru o nouă conducere, interimară, a PSD Bihor, organizație care a fost păstorită vreme de un an de către președintele PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

Conform surselor BihorNews.ro, echipa de conducere a PSD Bihor, interimară și ea – probabil până la conferința de alegeri ce va fi organizată anul viitor – este compusă din medicul chirurg Aurel Mohan, președinte, medicul chirurg Florian Bodog, prim vicepreședinte și Felix Cozma, secretar.

Este așteptat ca propunerea primarilor PSD Bihor să fie confirmată săptămâna viitoare de către conducerea centrală a social democraților, care se va reuni la București înainte de începerea noii sesiuni parlamentare ordinare.


În contextul declarațiilor lui Marcel Ciolacu, rămâne de văzut ce abordare va avea noua conducere a PSD Bihor față de PNL în competițiile electorale din acest an și mai ales ce mesaj.

Căci, și opoziție reală, fie ea constructivă, și laude, nu prea se poate… Și, desigur, nici voturi!

Nu pentru pesediști, oricum…

De altfel, actualul purtător de cuvânt al PSD Bihor, consilierul local Adrian Madar, este un admirator al lui Ilie Bolojan pe care l-a numit, într-o postare pe Facebook din ianuarie 2022, un om de stat veritabil! Așadar, va fi bine…

Articolul precedentSURSE. Nouă conducere interimară la PSD Bihor. Bihoreană, de această dată…
Articolul următor6 obiceiuri care l-au ajutat pe un bărbat de 90 să aibă forma fizică a unui tânăr de 30 de ani (Studiu)