Mai mulți elevi au fost eliminaţi pe loc de la prima probă a examenului de Bacalaureat 2020 și nu vor mai putea să se înscrie la examen în următoarele două sesiuni după ce au fost prinși când încercau să copieze.
Se pare că aceștia aveau asupra lor telefoane mobile şi pixuri spion. Absolvenţilor de liceu le este interzis să intre în sala de examen cu vreun bagaj asupra lor. N-au voie nici cu mâncare, nici cu vreo geantă, carte, caiet, telefoane sau alte mijloace de informare. Toate obiectele, cu excepţia celor de scris, trebuie lăsate în sala de depozitare.
Cât costă cea mai nouă tehnologie de copiat la BAC și cum funcționează
Cei care au avut în plan să copieze la examenul maturități au investit sume uriașe pentru o tehnologie care nu este la îndemâna oricui. Preţurile pentru astfel de dispozitive variază între 90 şi 1.000 de lei, în funcţie de tehnologia cu care sunt dotate. Pe piață există mai multe „pixuri pentru copiat” – unele au dimensiuni normale, au cartelă SIM şi microcască wireless.
Cei care comercializează așa ceva spun că o astfel de casă este nedetectabilă deoarece are culoarea pielii şi nu are nevoie de un telefon. Cartela SIM se introduce direct în pix şi telefonul poate să rămână acasă. Prețul pentru un asemenea set: 600 de lei. Producătorii susţin că autonomia bateriei este de până la 2 ore de convorbire.
Pixul cu GSM şi microfon încorporat poate fi folosit şi la scris pentru a da aparența unei ustensile banale. Mai mult decât atât, pe internet există şi videoclipuri care te învaţă cum foloseşti acest dispozitiv ca să iei nota dorită. (sursa)