Românii care au contracte de muncă în mai multe state UE vor putea opta pentru un produs personal de pensie, în aceleaşi condiţii şi cu aceleaşi costuri de reglementare ca în toate statele membre, potrivit unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin vot final, potrivit Profit.ro.

“Se dă astfel undă verde unui sistem voluntar și disponibil în întreaga UE, prin intermediul căruia cetățenii vor putea să economisească pentru pensie. Acesta va putea fi oferit de o gamă largă de întreprinderi financiare din întreaga UE. PEPP (…) va fi disponibil în completarea sistemelor de pensii publice și ocupaționale, alături de sistemele de pensii private existente la nivel național”, potrivit Comisiei Europene.

Proiectul de lege vizează punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/1238 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019 privind un produs paneuropean de pensii personale (PEPP), a unor prevederi din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investiţiile durabile şi de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2088, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor private, scrie Agerpres.

Regulamentul european prevede norme uniforme pentru înregistrarea, crearea, distribuţia şi supravegherea produselor de pensii personale (PEPP) care sunt distribuite în Uniunea Europeană, dedicate, în principal, cetăţenilor care au contracte de muncă în mai multe state UE şi care doresc un produs personal de pensie uşor de înţeles, cu aceleaşi condiţii de funcţionare în toate statele membre şi cu costuri reglementate.

Legea prevede ca plata pensiei aferente unui cont sau sub-cont naţional din România să înceapă la cererea participantului, fie de la data împlinirii vârstei standard de pensionare, fie de la data pensionării de invaliditate, iar contribuţiile la PEPP sunt deductibile fiscal.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) îndeplineşte, potrivit legii, atribuţii de înregistrare, reglementare, supraveghere, investigaţie şi control asupra furnizorilor de PEPP pentru care România este stat membru de origine, distribuitorilor de PEPP pe teritoriul României şi asupra depozitarilor activelor pentru PEPP, precum şi asupra produselor paneuropene de pensii personale. (sursa)

Articolul precedentCiucă l-a pus pe AI-ul Ion să-i facă sarmale, crezând că e robot de bucătărie
Articolul următorBudăi: Vor fi recalculate acele pensii care depăşesc cuantumul veniturilor încasate în timpul activităţii. Absolut toate