agro-tv.ro: Fermierii români s-ar putea să nu scape de ce le era frică! Obiectivele de mediu propuse de Uniunea Europeană prevăd reduceri semnificative ale consumului de pesticide, îngrășăminte și antimicrobiene, iar acestea ar putea fi aplicate în fiecare stat membru, fără să se țină cont de media europeană.
Potrivit lui Achim Irimescu, ministru plenipotenţiar în cadrul Reprezentanţei României la Uniunea Europeană, în modificarea directivei privind utilizarea durabilă a pesticidelor pe teritoriul UE, pregătită de Comisia Europeană, se specifică faptul că fiecare stat membru trebuie să impună reducerea utilizării pesticidelor cu 50%. Acest fapt ar dezavantaja clar România în raport cu alte state mai dezvoltate, având în vedere că media de substanță activă pe hectar aplicată în țara noastră este mult sub nivelul UE.
”S-a propus, dar din păcate a căzut la vot, ca obiectivele propuse în strategia Farm to Fork să fie rediscutate și reeșalonate. Vă reamintesc că se propune ca, până în 2030, să se reducă cu 50% pesticidele, cu 50% pesticidele periculoase, cu 20% îngrășămintele chimice și cu 50% reducerea consumului de antimicrobiene. O altă propunere care derivă din strategia de biodiversitate este aceea ca fiecare fermă să reducă cu 10% suprafața cultivată pentru a lăsa biodiversitatea să se dezvolte.
Comisia Europeană trebuia să prezinte săptămâna trecută propunerea de regulament care modifică directiva 128/2009 privind utilizarea durabilă a pesticidelor. În propunerea care s-a amânat pentru iunie, a rezultat o chestiune care a ridicat mari semne de întrebare – fiecare stat membru ar trebui să reducă cu 50% pesticidele, ceea ce nu este corect, pentru că în nenumărate reuniuni de consiliu, miniștrii au spus clar că trebuie să se țină cont de unde pleacă fiecare stat membru. Dacă ne uităm la date, România este undeva la 0,7 kg de substanță activă pe hectar, iar media europeană este de 2,1 kg, fiind state europene care se duc undeva spre 4-5 kg”, a precizat Achim Irimescu în emisiunea ”Agricultura la Raport”, la AGRO TV.
Rămâne de văzut dacă regulamentul va fi adoptat în această formă în luna iunie. Reacțiile din partea miniștrilor agriculturii din toate statele membre au început să apară deja, mulți dintre aceștia susținând că obiectivele de mediu trebuie impuse ținându-se cont de contextul din fiecare țară, astfel încât să nu se creeze dezechilibre majore în producții. (Ionuț Fînînă)