Un nou caz de angajare la stat pe pile, fără concurs, a fost făcut public de un jurnalist de la Recorder.
Acesta pregătea un subiect despre o membră a organizației de tineret a PNL Suceava care a primit în noiembrie funcția de consilier achiziții publice la Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu.
Tinerei i s-a cerut să plece din instituție atunci s-a aflat că jurnaliștii investighează angajarea sa, după cum a scris reporterul Recorder, Alex Nedea, pe pagina sa de pe Facebook:
„Pleacă! A aflat Recorder de tine!”. Asta i s-a transmis domnișoarei din imagine când pe adresa Gărzii Naționale de Mediu a sosit solicitarea noastră referitoare la angajarea fără concurs a acestei tinere liberale.
Vă mai amintiți de investigația Recorder de la începutul anului despre chelnerița „PDF” de la Apele Române care nu știa nici măcar în ce se măsoară debitul unei ape? Tânăra ajunsese la Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad după ce fusese angajată fictiv la primăria Vatra Moldoviței pentru a putea fi adusă prin detașare la Apele Române, evitându-se un concurs, așa cum ar fi cerut legea.
După publicarea materialului nostru, DNA s-a autosesizat și a deschis un dosar penal și, în scurt timp, în iulie anul acesta a trimis în judecată șase persoane, inclusiv chelnerița și primarul din Vatra Moldoviței, pentru obținerea de foloase necuvenite, abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu.
Dar se pare că procesul nu a creat mari emoții printre politicieni. Mariana Cenușă, liberala din fotografie, membră a organizației de tineret a PNL Suceava, a ajuns în noiembrie la București, la ditamai instituția – Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu- primind funcția de consilier achiziții publice.
Pentru a nu da concurs, Mariana Cenușă a fost anterior angajată fix la primăria Vatra Moldoviței, județul Suceava, și adusă în Capitală prin detașare. Exact pe traseul deja bătătorit de procurorii anticorupție.
Acesta ar fi trebuit să fie un subiect pe care să îl vedeți într-un video Recorder. Dar nu am mai apucat să începem filmările pentru că, odată ce s-a aflat că noi ne interesăm de traseul profesional al noii consiliere în achiziții publice, aceasta a fost invitată să își facă bagajele cu explicația: „A aflat Recorder de tine”.
Înainte să scriu această postare, am încercat să aflu și versiunea tinerei, dar mi-a închis telefonul imediat ce m-am prezentat și apoi și-a dezactivat și contul de Facebook.
Poate o fi și asta o soluție pentru curățarea instituțiilor statului de angajați aduși doar pe bază de carnet de partid: o solicitare cu antetul Recorder transmisă la fiecare din cele câteva mii de instituții publice din România”, a scris Alex Nedea pe Facebook. (sursa)