Aproximativ 14.000 de legumicultori din toată țara care au solicitat ajutorul de minimis acordat prin programul de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2021 așteaptă plățile APIA cu sufletul la gură. Aceștia au avut timp până pe 2 decembrie să depună toate documentele justificative, iar acum nu mai altceva de făcut decât să aștepte plățile.
Deși programul fusese inițial gândit pentru ciclul I de producție, întârzierile guvernanților au făcut ca programul să fie mult amânat, astfel că legumicultorii trebuie să aștepte până în ultimele zile ale anului ca să-și primească sprijinul de 2.210 euro/1.000 mp.
Potrivit lui Ion Păunel, președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt și reprezentant al Uniunii Salvăm Țăranul Român, aceștia sunt primii bani pe care legumicultorii îi văd în 2021 ca sprijin dedicat acestui sector, în ciuda demersurilor asociațiilor de fermieri pentru implementarea unor măsuri de sprijin mult mai consistente.
„Conform Hotărârii de Guvern, banii trebuie să fie plătiți până la finalul acestui an, pentru că au fost prevăzuți în bugetul pentru 2021. Practic, fermierii vor primi banii în acest an pe Programul de legume în spații protejate, Programul Usturoiul și Programul pentru plante aromatice, dar aici am avut doar 88 de beneficiari la nivel național. Până la 31 decembrie, toți care sunt eligibili, în urma vizitei pe teren și au prezentat toate documentele cerute de Program, vor primi acești bani. În urma centralizării cererilor eligibile, atunci suma totală ar crește. Ne-am dori ca ea să revină fermierilor. Sunt primii bani pe care legumicultorii îi primesc în 2021, sunt singurii bani pentru legumicultura românească, în 2021”, a precizat Ion Păunel pentru publicația Știri de Olt.
Potrivit declarațiilor făcute în urmă cu câteva săptămâni de fostul ministru al agriculturii, Adrian Oros, cel care a implementat acest program, banii ar urma să intre în conturile legumicultorilor începând cu data de 15 decembrie.
Schema de ajutor de minimis se aplică pentru legumicultorii care au cultivat tomate, ardei gras, ardei lung, castraveți sau vinete și care au făcut, până la 2 decembrie, dovada comercializării produselor. Cuantumul sprijinului este de 2.210 euro/1.000 mp, la cursul de schimb valutar de 4,8725 lei pentru un euro.