printreranduri.net: Știți de ce a apărut OMICRON, noul șlagăr al pandemiei COVID-19?

Pentru ca UE să fie nevoită să ia în calcul introducerea obligativității vacccinării antiCovid ca reacție față de răspândirea în Europa a noii tulpini de coronavirus, mult mai contagioasă. A zis-o chiar a șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Cred că este de înţeles şi adecvat” să avem o dezbatere şi „să ne gândim eventual la vaccinarea obligatorie în UE”, a afirmat Von der Leyen. Ea a adăugat că analizăm cifrele, „în prezent avem 77% dintre adulții UE vaccinați. Dacă iei în calcul întreaga populație UE, avem 66%. Și asta înseamnă că o treime din populația Uniunii Europene nu este vaccinată împotriva Covid. Adică 150 de milioane de oameni. Este enorm”, a mai spus von der Leyen.

Zeci și sute de milioane de doze de vaccin care puteau fi achiziționate de UE și care stau nefolosite doar pentru că 150 de milioane de europen nu vor binele cu forța. Enorm și inacceptabil! Merită pedepsiți acești iresponsabili! Iar apoi obligați să se vaccineze.

Declarația doamnei Ursula von der Leyen trebuie pusă în contextul în „șefa” Comisiei a achiziționat în numele tuturor statelor UE nu mai puțin 1,8 miliarde de doze de vaccin anti-COVID-19, după care a secretizat contractele cu producătorii. Este aceeași doamnă care a negociat direct cu Pfizer, după care a șters mesajele și emailurile. Doamna Ursula are, de altfel, o experiență bogată în contracte netransparente și ștergerea corespondenței încă de pe vremea când a fost ministru al apărării în Germania și a dat nu mai puțin de 716 milioane euro pentru contracte de consultanță nesupuse vreunei licitații. O parte din bani au ajuns și la firma de consultanță McKinsey, unde David von der Leyen, fiul Ursulei von der Leyen, era asociat. Ca să știm cu cine avem de a face!

Și dacă tot am amintit de familia doamnei Ursula, este important de precizat și faptul că soțul doamnei, domnul Heiko von der Leyen este, întâmplător, de un an directorul medical al companiei biofarmaceutice din SUA, Orgenesis Inc., societate specializată în dezvoltarea de terapii celulare și genetice, inclusiv vaccinuri. Așadar, domnul von der Leyen este, întâmplătorbeneficiarul direct al contractelor încheiate de soția sa în valoarea de multe miliarde de euro! Ce să vezi!

Oamenii vor trebui, cel mai probabil, să se vaccineze anual împotriva Covid-19 în următorii ani, a declarat pentru BBC șeful Pfizer, dommul Albert Bourla, partenerul de „negocieri” al doamnei Ursula von der Leyen. Acesta a precizat că, în opinia sa, acest lucru va fi necesar pentru a menține un „nivel foarte ridicat de protecție”. Și un nivel foarte ridicat al încasărilor Pfizer. Asta nu a mai spus domnul Bourla, dar se subînțelege.

Așadar, lucrurile sunt clare: UE a bătut deja palma cu Big Pharma și nu scapă nimeni! Spre „binele” nostru, al tuturor! În alte vremuri istorice am avut eroi care ne-au salvat de dușmani invadatori. Acum, vorba lui Bourla, vaccinurile și producătorii acestora sunt cei care salvează „structura fundamentală a societății noastre”. Și nu o „salvează” gratis, ci pentru căruțe foarte mari de bani! (printreranduri.net)

Articolul precedentOradea. Garda Națională de Mediu își schimbă sediul
Articolul următorAdrian Streinu Cercel: Vom avea un NOU val pandemic. Românii se poartă de parcă vor să se infecteze