O nouă ”lege de apărare a Patriei” anunţată marţi de guvernul polonez va impulsiona crearea unui corp de rezervişti, introducerea instrucţiei militare voluntare pentru tineri şi acordarea de numeroase stimulente militarilor, consemnează agenţiile EFE şi Reuters.
”Un stat care se află la frontiera NATO şi a UE trebuie să dispună de o forţă de descurajare serioasă şi, dacă este necesar, trebuie să poată să se apere eficient, singur şi o perioadă lungă de timp”, a declarat la o conferinţă de presă vicepremierul polonez Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS).
La capătul unei perioade de un an de instrucţie militară voluntară şi plătită, tinerii polonezi vor putea intra într-un corp al rezerviştilor, ”după modelul SUA”, a explicat la aceeaşi conferinţă de presă ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, care a descris noua lege drept o ”consolidare radicală a forţelor armate” poloneze.
Actul normativ mai prevede, printre altele, simplificarea procesului de recrutare pentru cei care doresc să devină militari profesionişti, precum şi oferirea de stimulente precum ajutoare pentru achiziţia de locuinţe sau acordarea de burse de studiu.
Obiectivul este ca Polonia să dispună de 250.000 de militari profesionişti şi de 50.000 de membri ai Forţelor de Apărare Teritorială, un corp paramilitar de asemenea în subordinea Ministerului Apărării. Polonia are în prezent 62.000 de militari profesionişti.
Kaczysnki a mai subliniat că respinge ”energic ideea acum la modă că o armată trebuie să fie mică, dar bine înarmată”. Ea ”trebuie să fie cât mai mare posibil şi bine înarmată”, pentru că ”numai atunci ea are forţă de descurajare”, a argumentat el, informează Agerpres.ro.
Polonia, una dintre ţările membre ale NATO care alocă Apărării un buget de cel puţin 2% din PIB, are în vedere creşterea acestui procent la 2,5% şi alocarea acestui domeniu circa 46 de miliarde de euro până în anul 2026.
Această ţară a contractat recent armament avansat, precum 32 de avioane multirol F-35 şi 250 de tancuri M1 Abrams. (sursa)