Duminică, 20 martie 2021, au avut loc, în București și în alte mari orașe ale țării, proteste de stradă împotriva restricțiilor impuse de Autorități în lupta împotriva Pandemiei. Una dintre restricțiile contestate violent a fost purtarea măștii. De altfel, în chip semnificativ participanții nu și-au pus mască și, evident, s-au lăsat bucuroși sancționați de jandarmi. Cînd statul e arogant, disprețuitor cu individul, sancționarea devine certificat de Rebel.
Despre aceste manifestări presa românească s-a comportat în maniera-i specifică din ultimii ani:
Ca presă de stat împotriva individului.
Am zis din ultimii ani, deoarece din mandatul lui Traian Băsescu presa a fost acaparată bucăți cu bucăți, dar și infectată, de unități militare ale SRI, SPP, SIE, Doi și-un sfert, Serviciul secret ale Armatei.
Dacă există imaginea de diversitate în presă ea nu-și are cauza în diversitatea în diversitatea pozițiilor asumate de jurnaliști, ci în diversitatea intereselor care animă Serviciile Secrete din România în confruntarea pentru bani, pentru putere, pentru ibovnice și pentru un șpriț.
Cum în unele Servicii se luptă mai multe găști, confruntarea din presă expune și interesele divergente ale diferitelor găști.
Cînd vine vorba însă de un interes al tuturor Serviciilor, iar acest interes nu poate fi decît menținerea dictaturii mascate a statului asupra individului, presa își recapătă unitatea de gînd și simțiri.
Devine bulanul prin care statul lovește peste gură și peste mîini individul.
În aceste condiții nu e de mirare că protestele împotriva restricțiilor au fost ținta unei campanii denigratoare, în multe situații, pline de insulte.
Punctele de vedere pro-mitinguri au fost destul de slabe. S-au manifestat cu deosebire pe internet și au avut aceeași deficiență ca și pozițiile contra. Înlocuirea comentariului cu opinia pătimașă. Ca și opinia contra, opinia pro-mitinguri suferă de patima tipic moldo-valahă cînd vine vorba de politică:
Locul analizei îl ia zbieratul.
Am remarcat în acest context încercarea profesionistă a lui Dan Andronic de la Evenimentul zilei de a descoperi dincolo de aceste proteste împotriva interdicțiilor din Pandemie un fenomen. Dan Andronic îl numește nemulțumirea crescîndă a populației față de regimul Klaus Iohannis. Nu față de guvernarea de Centru-Dreapta, ci față de regimul Klaus Iohannis. O nemulțumire – spune Dan Andronic – care vizează nu numai interdicțiile, dar și alte decizii ale regimului, toate avînd ca numitor comun aroganța Statului față de individ.
Eu nu împărtășesc teza lui Dan Andronic că aceste proteste sînt semnele că la un moment dat mămăliga românească va exploda. Mămăliga n-a explodat niciodată. N-a explodat nici în decembrie 1989. N-a explodat nici măcar la vot.
Cred însă că încercarea lui Dan Andronic de a explica aceste proteste și nu de a lua atitudine pro sau contra față de el ține de profesionalism și merită reluată și amplificată și de alți comentatori.
În cadrul unui interviu la Aleph News, doctorul Adrian Marinescu, mi-a dat o explicație interesantă:
„Mesajele, cum erau date la început, cred că era loc și de mai bine. Masca ar fi trebuit prezentată împreună cu alte măsuri. Masca era numită botniță. Categoric acest lucru e văzut ca o modalitate prin care autoritățile impun niște lucruri. Cu siguranță că mulți au văzut o formă de rebeliune împotriva autorității. Și probabil că mesajele ar fi trebuit date un pic altfel, mai calm, privite lucrurile altfel, să se explice că toți vrem să scăpăm de pandemie. Dacă n-ar fi spus autoritatea, purtau mască, dar gîndiți-vă că în alte țări s-au dat mesajele puțin altfel și nu a existat această percepție. (…) Stîngăciile erau cumva de înțeles pentru că la început nu știam cum să procedăm. Vorbesc în general. Cred că abordarea ar trebui să fie mult mai apropiată de oameni, adică să vină ca un sfat”.
Nu avem de-a face, așadar, cu un protest al românilor împotriva unui sfat al medicului, ci împotriva unui ordin al Statului. Pentru că românilor interdicțiile nu le-au apărut ca necesități fatale izvorîte din pericolul Pandemiei, ci drept încercări ale Statului de a dicta individului cum să trăiască.
Purtarea obligatorie a măștii, interdicția de a circula după ora 10 seara, închiderea restaurantelor, închiderea teatrelor și cinematografelor în entuziasmul celor ce-și spun artiști ai poporului și ai publicului, toate acestea n-au trecut în ochii majorității românilor ca sfaturi date de medici unor pacienți. Toate acestea, folosindu-se formula „așa spun specialiștii”, au apărut ca ordine dictate din partea statului.
Adrian Marinescu explică această imagine prin greșelile Statului în comunicarea din Pandemie.
Eu nu cred că a fost vorba de o greșeală de comunicare. De altfel de 30 de ani, de cînd fac gazetărie democrată, greșelile de fond, de profunzime ale regimurilor au fost expediate prin formula „greșeli de comunicare”. Cred că această imagine nu a unor sfaturi medicale, ci a unor dictate venite de la Cotroceni sau de la Palatul Victoria își are originea nu în greșeala de comunicare, ci în aroganța de esență a regimului Klaus Iohannis.
Acest regim se definește prin secretomanie, prin refuzul de a da socoteală poporului, prin înlocuirea explicării cu fanfaronada electorală, prin refuzul de a recunoaște greșelile, prin complicitatea cu toți cei care greșesc.
Această aroganță s-a accentuat după alegeri pe fondul credinței PNL, USRPLUS și UDMR că vor sta la guvernare încă vreo cîteva decenii, în condițiile unei Opoziții slabe, lipsite de vigoare, de forță și mai ales de inspirație. Această credință, nu știu dacă iluzorie sau nu, definește mai toate deciziile și vorbele Puterii. Nu se mai pune problema, ca în regimurile anterioare, de a se dialoga cu poporul.
Poporul e tratat ca un prostănac, ca un popor pomanagiu pe care poți să-l amăgești cu banii care vin de la Bruxelles de un an și ceva și care sînt sărbătoriți o dată pe săptămînă; un popor care poate fi manipulat prin diversiuni ordinare, cum ar fi, de exemplu, această înlocuire a preocupării pentru prezent, pentru rezolvarea problemelor prezentului cu perspectiva viitorului în stilul propagandei cincinalelor de pe vremea comunismului.
Această realitate duce la o creștere a nemulțumirii populare care, spre deosebire de opinia lui Dan Andronic, nu cred că se va concretiza în vreo mișcare de masă, în vreo explozie a mămăligii. Însă ea este exacerbată de conștiința că individul nu mai are nici o apărare. Presa a devenit presă de stat. ONG-urile sînt servitoare ale Statului. Occidentul nu reacționează la derapajele de la democrație de la noi întrucît sînt făcute de partide care exprimă interesele Occidentului în România. Opoziția este și ea complice a Puterii. Nu reacționează prompt la încălcările punctuale ale drepturilor omului, ale libertăților, nu creează această conștiință definitorie pentru supraviețuirea unei democrații, de forță politică responsabilă care-și înțelege misiunea de a apăra individul în fața Statului.
Cum se va traduce în viață această exasperare?
Prin creșterea rezistenței la interdicții pînă în punctul din care începînd va deveni violentă.
