În urmă cu un an, președintele Klaus Iohannis forța organizarea de alegeri anticipate și le răspundea superior jurnaliștilor care îl întrebau de ce nu decretează starea de urgență, scrie jurnalistul Patrick André de Hillerin într-un comentariu publicat de Libertatea. Între timp, pandemia a cuprins lumea întreagă, România se află într-o prelungită stare de alertă, iar pandemia a făcut mai mult de 21.000 de victime.
Acum un an, pe 10 martie, președintele Iohannis participa online la o primă consfătuire a mai-marilor UE „pe tema măsurilor privind gestionarea de COVID-19”.
Acum un an, pe 11 martie, OMS declara oficial că epidemia de coronavirus este pandemie. Tot pe 11 martie, acum 365 de zile, în România se întrunea pentru prima dată „Grupul de Lucru Interinstituțional pentru evaluarea impactului economic, financiar și bugetar asupra României, generat de efectele epidemiei de COVID-19 (GLI-ECOROM)”.
Acum un an, România avea un guvern interimar, în urma demiterii guvernului Orban prin moțiune de cenzură. Florin Cîțu era încă premierul desemnat de președintele Iohannis pentru a forma un nou guvern.
Acum un an, pe 11 martie, președintele Klaus Iohannis, cu un zâmbet extrem de larg, neacoperit de nici o mască de protecție, le spunea ziariștilor, înainte de întâlnirea GLI-ECOROM: „[…] să demitizăm un pic boala, fiindcă am citit câteva articole ieri, unde se vorbea despre un virus ucigaș, într-o manieră foarte apocaliptică”.
Tot acum un an, în aceeași scurtă sesiune de declarații, întrebări și răspunsuri, același președinte, întrebat de ce ignoră cererile venite de la mai mulți lideri politici și de la o mică parte a societății civile de a decreta stare de urgență, președintele nu mai râdea, ci de-a dreptul rânjea superior: „Dacă îmi permiteți să vă dau un sfat, așa, colocvial. Dacă vă uitați la televizor și vedeți politicieni care dau sfaturi la toată lumea și le știu pe toate, eu vă sfătuiesc să schimbați canalul. Luați sfaturile de la autorități! Autoritățile sunt pregătite, vă dau cele mai bune sfaturi și sunt, cum se spune, pe fază”.
Acum 365 de zile, pe 11 martie, Klaus Iohannis încă spera că va putea provoca alegeri anticipate, primul pas fiind respingerea în Parlament a guvernului Cîțu. Ar fi urmat o a doua respingere a unei alte propuneri și după aia, prin vară, alegeri anticipate care, pe valul încă simpatiei de după câștigarea alegerilor prezidențiale, i-ar fi adus PNL o majoritate confortabilă în Parlament.
Acum un an încă nu era nimic grav, nu era o problemă reală, președintele ne sfătuia să schimbăm canalul dacă dăm peste vreun panicard din ăsta care ne spune că situația e gravă.
Acum un an, acum 365 de zile, pe 11 martie 2020, ne aflam, fără să o știm, în ultima zi de dragoste dinainte de recunoașterea faptului că suntem în plină noapte a războiului medical cu un virus extrem de periculos.
Apoi, lucrurile s-au precipitat brusc. În ziua în care trebuia să se prezinte în Parlament pentru a primi votul de învestitură, Florin Cîțu a renunțat la mandat, pentru că opoziția era hotărâtă să voteze pentru instalarea guvernului său, PNL nu putea vota împotrivă, iar președintele nu-l voia pe Cîțu premier confirmat, ci doar premier desemnat și respins, în drumul spre anticipate.
A urmat o nouă desemnare, a lui Ludovic Orban. Scrâșnind din dinți, președintele renunțase la anticipatele atât de dragi domniei sale.
Între timp, senatorul Vergil Chițac băgase în carantină jumătate din conducerea extinsă a PNL și aproape tot guvernul interimar. Ascunsese faptul că a fost în contact cu o persoană infectată, se infectase el însuși, dar asta nu-l împiedicase să participe la o întâlnire cu sute de doamne, de 8 martie, și, mai apoi, la o importantă întrunire de partid unde urma să fie confirmat drept candidat la Primăria Constanței. Fusese, între timp, confirmat ca având infecția cu SARS-CoV-2, iar toți liberalii cu care dăduse mâna, se îmbrățișase, se pupase intraseră în carantină. Inclusiv premierul desemnat Ludovic Orban.
Acum un an, pe 11 martie, încă era liniște, dar imediat după aia am fost nevoiți să recunoaștem că nu e bine. Nu e bine deloc.
Pe 12 martie, Florin Cîțu a fost rugat să fugă de responsabilitate și a făcut-o. Pe 13 martie, Ludovic Orban a fost însărcinat să vină cu un guvern, pe 14 martie, guvernul a fost votat în Parlament, deși era sâmbătă, și a și depus jurământul în fața președintelui. Tot pe 14 martie, președintele a anunțat că din 16 martie se va instaura starea de urgență.
Dar acum un an, pe 11 martie, încă demitizam, la cel mai înalt nivel, boala. O gripă obișnuită, nimic special, nu avem de ce ne îngrijora. Și, mai ales, să stăm liniștiți, că autoritățile își fac treaba, autoritățile sunt competente, avizate, o să fie puțin mai dificil, dar nu ne omoară pe noi o gripă banală.
Au trecut 365 de zile. 365 de zile în care am fost nevoiți să săpăm 21.342 de morminte*.
*atâtea sunt cu tot cu mormintele celor 186 de cetățeni români morți în străinătate de COVID-19, potrivit datelor oficiale.
Citeşte întreaga ştire: 365 de zile și 21.342 de morminte mai târziu. Sau un an de când Iohannis ne spunea zâmbitor „să demitizăm un pic boala”
