În 17 februarie 1993, Academia Română făcea o schimbare istorică şi accepta revenirea la scrierea cu litera “” în loc de “Δ în anumite poziţii ale cuvintelor şi la scrierea formelor “sunt”, “suntem”, “sunteţi” în loc de “sînt”, “sîntem”, “sînteţi”.
Această decizie are o poveste interesantă în spate, fiind controversată şi foarte disputată de-a lungul timpului, relatează antena1.ro
Necesitatea de a reduce deosebirile dintre ortografie şi pronunţie a fost susţinută încă din 1880 de Titu Maiorescu, care scria: „Nu poate exista o gramatică a scrierii în contra gramaticei vorbirii.”
În 1904, Sextil Puşcariu scria în revista “Convorbiri literare”: „Ţelul ortografiei noastre e a avea pentru fiecare sunet simplu al graiului nostru un singur semn grafic şi fiecărei litere scrise să-i corespundă în grai un singur sunet.”
August Scriban scria, în 1912, (în „Ortografia românească”) faptul că este „inadmisibilă existenţa literelor î şi â pentru un singur sunet”.
În anii 1925, 1926 şi 1927 a avut loc o serie de congrese ale filologilor români, în urma cărora Alexe Procopovici a publicat „Ortografia românească”. Prima cerinţă din această lucrare era „renunţarea la folosirea lui â şi î şi generalizarea folosirii lui î”.
De la 1 aprilie 1954 a dispărut Â
În articolul „Proiect de reformă a ortografiei române” (1929), Sextil Puşcariu afirma: „Ortografia urmează ortoepia. Principiul este «scrie cum vorbeşti».” Tot Sextil Puşcariu îşi aminteşte că în 1932 s-a hotărât la Academie ca „la ortografia generală cu î să se admită o singură excepţie cu â pentru român şi derivatele lui”. În „Gramatica limbii române” (1937), Iorgu Iordan afirma: “Distincţia dintre î şi â ar trebui să dispară, fiindcă nu se întemeiază pe fapte de limbă.”
Şi filologul August Scriban (în „Dicţionarul limbii româneşti”, publicat la Iaşi în 1939) susţinea că „litera î e totuna cu â şi încurcă învăţarea limbii române. Principiul ştiinţific e un sunet, o literă”. În acelaşi an, în revista „Tempo”, Alexandru Graur promova aceeaşi idee: „De ce să avem două semne pentru un singur sunet? Nu e nevoie...”
În urma dezbaterilor desfăşurate în 1953, s-a elaborat o nouă ortografie, aprobată printr-o Hotărâre a Consiliului de Miniştri, aceasta urmând să intre în vigoare de la data de 1 aprilie 1954. Una dintre cele mai importante schimbări consta în dispariţia literei â din alfabetul limbii române, scriindu-se cu î peste tot, inclusiv în romîn, Romînia şi derivatele lor…
Corespund aceluiași sunet
Conform Hotărârii privind modul de aplicare a hotărârii de revenire la “â” şi “sunt” în grafia limbii române din 10.03.1993. Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 59 din 22 martie 1993.
Regulile Sextil Pușcariu pentru scrierea literelor “â” și “î”: literele â şi î corespund aceluiaşi sunet, întrebuinţându-se după următoarele reguli:
a) î se scrie întotdeauna la începutul şi la sfârşitul nemijlocit al cuvântului: îl, îmbărbătez, împărat, înger, îşi, îţi, amărî, coborî, hotărî, târî, urî…;
b) tot î scriem şi în corpul cuvintelor, când, prin compunere, î de la începutul cuvintelor ajunge medial: neîmpăcat, neîndurat, neînsemnat, preaînălţat, preaîntâmpinat.
Vom scrie într-însul, dar dânsul;
c) în toate celelalte cazuri se scrie, în corpul cuvintelor, â: bând, când, făcând, gât, mormânt, râu, român, sfânt, vânt. Extras din Hotărârea
Toate documentele instituțiilor vor fi scrise cu noua grafie
Ca urmare a Hotărârii Academiei Române din 17 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 8 martie 1993, Prezidiul Academiei Române, cu acordul Ministerului Culturii şi Ministerului Învăţământului, hotărăşte următoarele:
1. Lucrările aflate în prezent la edituri în proces tehnico-industrial, cu apariţie în anul 1993, precum şi cele în lucru redacţional prevăzute la predare la sectoarele tehnice ale editurilor, în cursul acestui an, se vor tipări cu grafia folosită de autori.
2. Manuscrisele aflate, în portofoliile editurilor, inclusiv cele depuse cu 4-5 ani în urmă, precum şi cele ce se vor preda după data prezentei hotărâri vor fi revăzute de autori pentru a introduce peste tot grafia cu â şi sunt.
3. Publicaţiile periodice vor trece complet la grafia cu â şi sunt până la data de 1 ianuarie 1994.
4. Ziarele vor trece complet la grafia cu â şi sunt până la data de 1 mai 1993.
5. Pentru unele lucrări de mari dimensiuni şi complexitate, în general dicţionare şi atlase lingvistice, cu manuscrise predate la edituri până la 17 februarie 1993, se va putea păstra ortografia din 1953, chiar dacă au fost predate cu mai mulţi ani în urmă.
6. Nu se va retipări nici o carte şi nici o lucrare din motive de schimbare de grafie, decât numai şi numai din raţiuni editoriale, în care caz se va utiliza grafia cu â şi sunt.
7. Pentru editări prin copiere fotografică, acestea vor fi publicate cu grafia în care au fost iniţial tipărite.
8. Toate documentele oficiale ale instituţiilor din România vor fi scrise cu grafia â şi sunt, începând, cel mai târziu, de la data de 15 aprilie 1993.
9. În învăţământul preuniversitar se va trece treptat la grafia cu â şi sunt, începând cu clasa I şi continuând apoi cu celelalte clase şcolare, conform dispoziţiilor ce vor fi date de Ministerul Învăţământului, care va încheia această trecere în decursul a 2 ani.
10. În învăţământul universitar se va trece la grafia cu â şi sunt începând cu anul universitar 1993/1994, aplicându-se, pentru cărţi şi lucrări, prevederile de la pct. 1, 2 şi 3 de mai sus.
11. Secţia de filologie şi literatură a Academiei Române se va îngriji de editarea unui nou dicţionar ortografic, de volum redus, pentru a fi tipărit până la 1 februarie 1994 (Semna președintele Academiei Române de la acea dată, academician Mihai Drăgănescu). (adevarul.ro)
