Duminică ninsorile cuprind majoritatea zonelor, iar în vest și în sud vor cădea și lapoviță și ploaie.  

Pe crestele Carpaților este în continuare viscol, dar vântul se intensifică și în jumătatea vestică a țării.

Maximele pornesc de la -1 grad în depresiunile din estul Transilvaniei și ating 8-9 grade în Oltenia și Muntenia.

Vremea în țară

În Dobrogea și Bărăgan atmosfera este închisă, precipitații sub toate formele și temperaturi mai scăzute decât sâmbătă. Maximele nu mai trec de 3-4 grade, iar la noapte se pornește vântul și o să ningă.

Se răcește și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Temperaturile ajung cu greu pe la 2-3 grade, așa că domină ninsorile. După lăsarea nopții vântul prinde putere și în această zonă.

Un aer mai rece ajunge și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina. E drept că ziua se mai ating valori de 2-3 grade, însă la noapte temperaturile coboară până la -7 grade în zona Bucovinei. Va fi înnorat și o să ningă aproape peste tot.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, pe lângă ninsori și temperaturi scăzute avem un vânt intens care sporește senzația de frig. Norii se mai risipesc pe timpul nopții, dar se răcește foarte tare și temperaturile se apropie de pragul gerului.

Vreme tare neplăcută este și în vestul României. O să ningă, trecător o să cadă lapoviță și ploaie, iar vântul o să bată destul de tare, cu 55-65 km/h. Maximele se opresc pe la 2 grade, însă din cauza vântului vom resimți valori mai scăzute de atât.

În Transilvania vin alte ninsori, iar la munte stratul de zăpadă nou depus va fi unul apreciabil. Tot la munte, la altitudini mari, vântul o să bată cu putere, o să fie viscol și vizibilitatea o să scadă foarte mult. Noaptea aduce vreme geroasă în depresiuni.

În Oltenia avem încă o zi cu temperaturi ridicate, de până la 7-8 grade. Vor fi mai mult ploi și abia la noapte, când se răcește, apar ninsorile. Vântul ajunge la viteze de 65 km/h.

În sudul României vremea este închisă: ploi trecătoare, dar și lapoviță și ninsoare în unele zone. Duminică temperaturile urcă până la 9 grade, însă mâine se răcește simțitor: vor fi cel mult 1-2 grade.

Vremea la munte

La munte găsim vreme frumoasă, ger la începutul zilei și temperaturi în ușoară creștere pe la prânz. La noapte se adună norii și apar ninsori slabe, iar pe creste se intensifică vântul.

În zona înaltă din Carpații Meridionali și de Curbură vor fi rafale de peste 60-70 km/h și asta înseamnă viscol.

Luni se încălzește. Cerul este senin pe timpul zilei, dar pe seară și mâine-noapte o să ningă puțin, îndeosebi în masivele nordice. Vântul mai are unele intensificări în zona înaltă din masivele sudice.

Marți o să ningă puțin în masivele nordice, iar în noaptea următoare apar câțiva fulgi de zăpadă.

Miercuri vremea este rece, îndeosebi în zona montană înaltă, pe unde sunt condiții de ceață și chiciură. Pot să apară ninsori slabe, iar vântul bate mai tare în Carpații Meridionali.

Sursa: Pro TV

Articolul precedentȘtii care e distanța de siguranță față de mașina din fața ta? Titi Aur îți explică regula celor 2 secunde pentru evitarea accidentului (VIDEO)
Articolul următorMinistrul Muncii: Cei care sunt apţi şi nu vor să muncească nu vor primi venitul minim de incluziune