Ungaria nu îşi va schimba controversata legislaţie privind imigraţia, în ciuda unei decizii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), a declarat marţi premierul Viktor Orban, amplificându-şi campania înaintea alegerilor parlamentare de la începutul anului viitor, care se anunţă strânse, relatează Reuters.

Orban a spus că migraţia şi drepturile persoanelor LGBTQ, două chestiuni care au dus la conflict cu Uniunea Europeană, vor domina agenda, în contextul în care partidul său de dreapta, FIDESZ, se pregăteşte pentru primele alegeri de după 2010 în care va avea un concurent serios, după trei scrutine câştigate triumfător.

Disputa privind standardele democratice a dus la o îngheţare a fondurilor UE de relansare pentru Ungaria, complicând şansele lui Orban de a fi reales, deoarece economia se bazează în mare măsură pe aceşti bani pentru a finanţa investiţiile şi a impulsiona creşterea.

Premierul în vârstă de 58 de ani se confruntă cu o opoziţie unită, în contextul în care inflaţia a ajuns la un nivel record pentru ultimii 14 ani, creşterea economică încetineşte, iar deficitul bugetar s-a majorat semnificativ din cauza cheltuielilor preelectorale ridicate.

FILE PHOTO: Hungarian Prime Minister Viktor Orban walks with European Commission President Ursula von der Leyen at the EU Commission headquarters in Brussels, Belgium February 3, 2020. REUTERS/Francois Lenoir

La începutul lunii decembrie, Curtea Constituţională din Ungaria a evitat o decizie privind primatul legislaţiei Uniunii Europene în judecarea unei măsuri controversate a guvernului împotriva migraţiei, amânând amplificarea crizei cu Bruxellesul, după ce o hotărâre similară a Poloniei a produs o undă de şoc în UE.

Curtea Constituţională a analizat o contestaţie înaintată de guvernul Orban faţă de o decizie a CJUE conform căreia Budapesta a încălcat legislaţia comunitară atunci când a expulzat refugiaţi peste graniţa cu Serbia.

Instanţa a stabilit că Budapesta are dreptul să îşi aplice propriile hotărâri în domenii unde UE încă nu a luat măsuri corespunzătoare pentru o implementare comună a regulilor UE, precum şi să îşi apere identitatea naţională. Orban a considerat că decizia este o justificare a politicilor sale.

“Guvernul a decis că nu vom face nimic să schimbăm sistemul de protecţie a graniţelor”, a spus Orban marţi într-o conferinţă de presă.

“Vom menţine actualul regim, chiar dacă instanţa europeană ne-a ordonat să îl schimbăm”, a adăugat el.

“Nu îl vom schimba şi nu vom lăsa pe nimeni să intre”, a mai spus premierul ungar.

Orban, a căruia poziţie anti-imigraţie a impulsionat sprijinul pentru FIDESZ după criza migranţilor din 2015, a declarat de asemenea că va continua şi cu o altă chestiune controversată, un referendum privind drepturile persoanelor LGBTQ în perioada premergătoare alegerilor.

Orban se prezintă ca un apărător al valorilor tradiţionale ungare împotriva ‘ideologiei LGBT’, reaminteşte Reuters.

La referendum, maghiarii vor fi întrebaţi dacă sprijină organizarea de workshop-uri despre orientarea sexuală în şcoli fără consimţământul părinţilor şi dacă sunt de părere că procedurile de schimbare de sex ar trebui “promovate” în rândul copiilor. (sursa)

Articolul precedentGuvernul Ciucă poate demisiona ACUM! Curtea de Justiție a UE a decis că România este condusă de Comisia Europeană
Articolul următorCe chestie… Vrem sau nu vrem Jandarmerie? Dar ziduri ceaușiste în jurul ”Casei Poporului”?