Noile predicții ale specialiștilor arată că în patru săptămâni România va avea 2.000 de cazuri zilnic.

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID din România, a explicat că estimarea inițială arăta în jur de 1.500 de cazuri zilnice, însă realitatea va fi mai dură.

”Nu ne aşteptăm să avem o situaţie bună. De altfel, reevaluările predicţiei în ceea ce priveşte evoluţia epidemiologică în România ne arată că până la acest moment, creşterea numărului de cazuri a fost mai rapidă decât ceea ce noi ne aşteptam, ca atare, la jumătatea lunii septembrie ne aşteptăm să avem peste 2.000 de cazuri zilnice, în loc de 1.500-1600 cât estimam iniţial.

Această estimare este pe următoarele patru săptămâni, însă nu înseamnă că acesta va fi pragul maximal la care vom ajunge, este predicţia pe patru săptămâni pe care noi o putem face în momentul de faţă”, a explicat Valeriu Gheorghiţă, la Digi 24.

Sute de mii de persoane care riscă în perioada următoare să se îmbolnăvească 

”În raportările săptămânale, peste 80 la sută din cazurile noi sunt la persoane nevaccinate. De asemenea, dacă ne uităm la numărul de decese înregistrate, peste 97 la sută sunt la persoane nevaccinate, restul fiind la persoane vaccinate incomplet, nu la persoane care au o schemă completă de vaccinare.

Aceasta este situația pe care o trăim în momentul de față. Dacă o negăm, dacă o ignorăm, asta nu înseamnă că nu ne vom lovi de această realitate mai devreme sau mai târziu”, a adăugat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID.

Dr. Gheorghiță despre varianta Alpha vs. varianta Delta, diferențele majore

“Când mi-am făcut un test singur și am ieșit pozitiv, trebuie să-mi anunț contacții fără nici cea mai mică reținere.

Mai nou, o persoană devine pozitivă în circa 4 zile de la momentul contactului cu o persoană infectată cu varianta Delta, față de 6 zile cum era considerată la varianta Alpha.

Cei cu care am intrat în contact trebuie anunțați și trebuie să se testeze Trebuie să știe că au un potențial de a deveni pozitivi, mai ales că infectarea cu varianta Delta are o perioadă de incubație mult mai scurtă.

O persoană devine pozitivă în circa 4 zile de la momentul contactului, față de 6 zile cum era considerată la varianta Alpha.

Tocmai de aceea se răspândește mai ușor, pentru că timpul de dublare al cazurilor este mult mai redus!

Persoanele infectate cu varianta Delta devin contagioase cu circa 2 zile înainte de debutul clinic al bolii, spre deosebire de varianta Alpha, unde era estimată la circa 24 de ore, la circa o zi de la debutul bolii. Și asta favorizează răspândirea mult mai ușoară a variantei Delta”, a spus Valeriu Gheorghiță. (sursa)

Articolul precedentSondaj. PNL se prăbușește. AUR a devansat USR PLUS. PSD a ajuns la 35%
Articolul următorSub guvernarea de dreapta, România a pierdut anul trecut echivalentul unui oraș ca Bacău sau Sibiu!