Ungaria ar putea începe imunizarea cu vaccinul rusesc Sputnik V săptămâna viitoare, după ce luna trecută i-a acordat aprobarea pentru utilizarea de urgență, a declarat vineri premierul Viktor Orban la radioul de stat, potrivit Reuters.

Ungaria va deveni astfel prima țară din Uniunea Europeană care va folosi vaccinul dezvoltat de Institutul Gamaleya.

Potrivit unui acord semnat în ianuarie, Rusia va livra 2 milioane de doze în Ungaria în următoarele trei luni, suficiente pentru imunizarea a 1 milion de persoane. Ungaria a primit deja 40.000 de doze săptămâna trecută.

”Până la începutul lunii aprilie vom avea aproape 2 milioane de persoane vaccinate și dacă vom putea folosi și vaccinul chinez, atunci numărul celor vaccinați și al celor care au avut Covid (și au imunitate) va depăși 2 milioane, asta e bine”, a spus Orban.

Conducerea Colegiului Medicilor din Ungaria a anunțat că nu poate recomanda administrarea vaccinurilor anti-Covid Sputnik V și cel dezvoltat de compania chineză Sinopharm.

Germania se conturează ca principalul avocat pentru aducerea în Europa a vaccinului rusesc anti-Covid, evocând chiar o producție comună și un sprijin administrativ, în momentul în care Berlinul, ca și Bruxellesul, este criticat pentru modul în care gestionează pandemia.

Rusia a contactat laboratorul german IDT pentru a produce vaccinul Sputnik V în Europa, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Ministerului Sănătății din Germania.

Vaccinul Sputnik V a avut o eficiență de 91,6% în prevenirea îmbolnăvirii cu Covid-19, potrivit rezultatelor testelor clinice de fază finală, rezultate verificate de alți cercetători și publicate în cunoscuta revistă medicală internațională The Lancet. (sursa)

Articolul precedentRomânia, pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește abilitățile angajaților de a folosi un calculator
Articolul următorALERTĂ Încă un medic din România a suferit paralizie temporară după ce s-a vaccinat anticoronavirus