Decizia de a menține școlile deschise este, de principiu una buna. Efectele macro, nu numai din punct de vedere congnitiv, dar și psihologic, ale alienării copiilor de școală și unii de alții sunt dramatice și pe termen foarte lung.

De aceea nicio țară europeană nu mai pune problema închiderii în bloc a tuturor școlilor și merge pe testare masivă și soluții individuale.

Doar că așa cum este ea luată de muribundul guvern Cîțu, ca un fel de sută de lei aruncată de Ceaușescu de la balconul finalului, este extrem de toxică pentru societate.

De ce?

Pe de-o parte, din cauza mesajului pe care îl transmite incosecvența. De ce până acum 6 la mie era limita valabilă și deja aplicată, iar când Bucurestiul se apropie de ea nu mai e valabilă?

Răspunsul ministrului Cimpeanu este dezarmant și dă măsura amatorismului acestui guvern: pentru că nu ne-am gândit că vom mai ajunge la 6.

S-a mai întâmplat și în valurile precedente, când regulile carantinarii au fost schimbate când ele urmau să fie aplicate Capitalei. S-a întâmplat când regulile au fost modificate pentru a fi posibil congresul PNL.
Mai mult decât atât. Luni de zile școlile au stat închise, cu costuri imense pentru copii, în condiții pandemice cu mult mai blânde. Îi țineam închise în case la câteva sute de infectări pe zi, dar e ok să meargă la școală la peste 10.000? Ce s-a schimbat?

Ni se spune acum că va exista o strategie de testare în școli. Să fim serioși! Testele de salivă nici nu sunt omologate, după ce vor fi trebuie contractate, cumpărate, distribuite. Asta înseamnă săptămâni.

Și cine va recolta efectiv aceste teste? Sunt foarte multe școli care nu au nici măcar o asistentă medicală.

Ca să fie credibilă ca diferență esențială, strategia de testare în școli ar fi trebuit pusă la punct în detaliu în vară și acum doar aplicată cu testele deja în școli și cadrele medicale pregătite.

Ce înțelege omul obișnuit? Că totul e relativ în acțiunea guvernului, că pericolul însuși e relativ, că măsurile depind exclusiv de un interes politic de moment.

La asta se adaugă minciuna. Dl Cîmpeanu spune că nu se așteptau. Dar chiar domnia sa spunea pe 20 septembrie că Bucureștiul va ajunge la 6 la mie la mijlocul lui octombrie și atunci școlile vor trece în online.

“În acest ritm, dacă nu înțelegem importanța vaccinării, este posibil să ajungă și Bucureștiul, în a doua parte a lunii octombrie, la 6 la mie (…). Cu alte cuvinte, dacă într-o zi de vineri vom avea 5,99 la mie, toată săptămâna viitoare școlile vor fi cu prezență fizică, chiar dacă luni, marți, miercuri se ajunge la 6,01 sau 6,05 la mie. Sunt praguri stabilite și asumate de autoritățile române – INSP, Ministerul Sănătății, CNSU”.

Deci se aștepta sau nu dl Cîmpeanu la 6 la mie? Pe 20 septembrie asuma închiderea școlilor și doar acum, când premierul Cîțu e în balconul lui Ceaușescu, nu mai asumă nici închiderea, nici limita?

De aici două conduite ale cetățeanului.

Cei care nu vor mai crede în pericol și se vor comporta ca atare. Cei care sunt convinși de pericol și se vor simți abandonați într-o țară fără cârmă, lăsați pe cont propriu.

Și ambele categorii au dreptate. Doar pentru ceea ce ne arată declarațiile dlui Cîmpeanu întreg acest guvern ar trebui să plece nu marți, ci acum. Așa cum nici miniștrii Sănătății USR PLUS care au fost părtași la așa ceva n-ar mai trebui să revină în veci în funcție, deși unii dintre ei par să se încălzească intens.

Eu nu cred că părinții vor accepta mai ușor testele de salivă decât cele antigen. Nu cred că erau atât de speriați de o testare de tip exudat faringian. Suspiciunea lor este legată de motivul testării, de ceea ce se urmărește cu ea, de efectele juridice posibile.

E firesc după ce luni de zile ai internat forțat asimptomatici, adică oameni clinic sănătoși, i-ai ținut în spital cu săptămânile până când s-au îmbolnăvit nu de Covid, ci de depresie.

Dacă ți-ai tratat cetățeanul ca pe un infractor, ca pe un dușman, ca pe un cretin, dacă în loc să-l faci partener, l-ai antagonizat și nu te aștepta să te respecte, să te asculte. Se activează modul rezistență aflat în gena românilor din vremea comunismului.

Iresponsabilitatea aceasta a dus la decredibilizarea mesajului autorităților. De aceea s-a prăbușit și campania de vaccinare. Orice vine de la oficial este infectat, este suspect, este un potențial pericol de care trebuie să ne ferim.

Cât timp starea va rămâne aceasta, nu există nicio șansă ca lucrurile să meargă mai bine. Dimpotrivă, fractura între guvernați și guvernanți se va accentura, iar țesutul social își va continua necrozarea rapidă.

Un pericol mai rău decât însăși pandemia este tocmai această degradare a societății care va avea efecte pe termen cu mult mai lung decât pandemia.

Aș zice că este principalul motiv pentru care avem nevoie de un nou guvern condus de un nou premier a cărui principală sarcină să fie tocmai începerea reconectarii la societate și purcederea pe lungul drum al recâștigării încrederii. Dacă asta nu va reuși, nimic nu va reuși.

Ioana Ene Dogioiu / spotmedia.ro

Articolul precedentChiar știm noi și bulgarii ceva ce restul UE nu știe?
Articolul următorO nouă tragedie poate avea loc oricând în spitalele din România. De anul trecut, doar 7% dintre problemele descoperite în secţiile de terapie intensivă au fost rezolvate