Victor Vlad Grigorescu, fostul ministru al Energiei din Guvernul tehnocrat Cioloș, condamnat în februarie anul acesta, în urma unui acord de recunoaștere a vinovăției, la plata unei amenzi penale de 48.000 lei pentru fals în declarațiile de avere depuse ca ministru, în care a pretins că a încasat în total 180.000 euro în anii 2014 și 2015 din cedarea folosinței unui bun (dezvăluit ulterior ca fiind un site web) către o firmă offshore, le-a spus procurorilor cu ani înainte de semnarea acordului de recunoaștere că suma respectivă ar fi reprezentat de fapt câștiguri din tranzacționarea unor titluri de stat emise de Grecia care i-ar fi fost donate în 2011 de către un cetățean turc.

Detaliul apare în motivarea hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) din 2 februarie 2022 prin care instanța supremă a admis acordul de recunoaștere a vinovăției semnat de Grigorescu și i-a stabilit pedeapsa

În 2016, presa a scris pe larg despre o serie de discrepanțe din declarațiile de avere depuse ca ministru al Energiei de către Victor Vlad Grigorescu, iar Agenția Națională pentru Integritate (ANI) a anunțat că efectuează verificări în această speță. După insistențe ale mass media, ministrul a afirmat că banii, în sumă totală de aproape 792.000 lei (180.000 euro), au provenit din închirierea site-ului www.monitoreu.com către societatea Impact Sales Co, înregistrată în jurisdicția offshore Turks&Caicos și reprezentată de un cetățean din Azerbaijan.

În motivarea hotărârii ICCJ de condamnare, precum și într-un comunicat emis de Parchetul General, se arată că a existat într-adevăr un contract de închiriere a respectivului site, însă acesta a fost semnat în fals. (profit.ro)

Articolul precedentDirectorul general al Pfizer a fost testat pozitiv pentru a doua oară cu COVID
Articolul următorAccident groaznic în centrul orașului Cluj-Napoca. Tânăr de 25 de ani, mort după ce a condus cu 180 km/h