Un mire din județul Bihor și-a dat proprii nuntași în judecată, după ce aceștia l-au scăpat din brațe, în timpul petrecerii. Bărbatul a stat mai multe săptămâni internat în spital, având coloana fracturată.

Un mire și-a dat în judecată patru nuntași pentru că din cauza lor a ajuns să stea în spital mai multe săptămâni, iar acum e nevoit să muncească doar patru ore pe zi, din cauza durerilor. El nu și-a revenit complet nici până acum.

Nunta a avut loc anul trecut la Băile Felix, atunci când bărbatul a fost scăpat din brațe de prietenii lui. Prin urmare, a decis să-și cheme prietenii în instanță.

Mirele și-a dat în judecată prietenii pentru că i-au fracturat coloana

Aflat pe ringul de dans, mirele a fost luat pe sus de patru nuntași și aruncat în aer. Prima aruncare a decurs bine, însă la cea de-a doua, acesta nu a mai fost prins și a căzut direct pe podea. În urma căzăturii a fost transportat de urgență la spital, acolo unde a stat o perioadă.

„Au venit să mă ia pe sus, dar nu m-au luat cum trebuie. M-au aruncat odată în sus, pe urmă când m-au aruncat a doua oară, m-au scăpat și am căzut pe spate”, a explicat mirele.

Ulterior a fost transferat la un spital din Germania, acolo unde locuiește și unde are asigurare medicală. Recuperarea medicală a durat luni întregi, iar în prezent nu este capabil să lucreze foarte mult timp.

Mai mult decât atât, mirele a fost dezamăgit de atitudinea celor care l-au scăpat pe jos, menționând că doar unul dintre cei patru prieteni l-a sunat să se intereseze de starea lui.

„I-am chemat în instanță să plătească toate cheltuielile pe care le-am achitat eu din cauza lor. Pe ei nici nu-i interesează de mine, nu m-au întrebat cum sunt sau dacă am nevoie de ajutor”, a spus mirele.

Prin urmare, a decis să-i dea pe cei vinovați în judecată, pentru a-și recupera toți banii pe care i-a dat pentru recuperare și tratament. Primul termen de judecată este programat pe data de 12 octombrie, informează bihorjust.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.