Scandal fără precedent la o firmă din Capitală, unde un bărbat de 43 de ani a fost prins că a copiat cuvânt cu cuvânt, fără să citeze sursa, o urare de „La mulți ani!“. El a fost nevoit apoi să demisioneze, deoarece nimeni nu mai avea încredere în ținuta lui morală.

Mai mult chiar, bărbatului ar putea să i se ceară și să plătească despăgubiri. E vorba, mai exact, de banii pe care i-a câștigat în mod ilicit, de pe urmă promovării pe care a obținut-o după ce i-a urat șefului său „La mulți ani!“ prin SMS-ul copiat.

„E un caz fără precedent în firma noastră“, a spus o colegă a bărbatului, sub protecția anonomatului. „Noi bănuiam de mult că toate acele mesaje jucăușe care se trimit de Paște, de Crăciun, de Anul Nou sau de ziua cuiva nu sunt tocmai originale, dar iată că acum avem și dovada. Ele sunt copiate cu nesimțire, fără a se preciza sursa printr-o banală notă de subsol. Oare cât de greu îi era să adauge o notă la finalul acelei urări? Îi cădea mâna dacă preciza sursa, în subsolul gratulațiunii?“ (catavencii.ro)

Articolul precedentSubmarinul rusesc Belgorod a fost ”găsit”. Unde se află „Arma Apocalipsei” a lui Vladimir Putin, încărcată cu focoase nucleare
Articolul următorCând s-ar putea agrava criza gazelor. „Europa va supraviețui iernii viitoare cu doar câteva vânătăi”