Senzația pe care o dau reacțiile la ultimele atacuri din Europa este că ne aflăm, brusc, în fața unui asediu. S-a indus chiar ideea unui conflict între civilizații. Brutalitatea atacurilor este, într-adevăr, șocantă pentru un spațiu ca cel european, nu neapărat din cauza violenței ci din cauza faptului că respectiva violență are la bază o ideologie străină de valorile europene. Totuși, nu se poate pune problema unui fenomen nou sau a unuia de masă.

Cancelarul austriac, Sebastian Kurz, le-a cerut recent liderilor europeni să facă front comun împotriva “Islamului politic”, evocând un apel similar al președintelui francez Emmanuel Macron. Ambii lideri au reacționat la atacuri teroriste care le-au șocat națiunile.

În Franța, un extremist musulman a decapitat un profesor la Paris, pe 16 octombrie, iar un altul a ucis 3 persoane la Nisa, după mai puțin de două săptămâni. În Austria, un terorist cu dublă cetățenie, austriacă și nord-macedoneană, a împușcat mortal 4 persoane; alte 23 au fost rănite în atac, cel mai sângeros din ultimele decenii.

Senzația pe care o dau reacțiile la aceste atacuri este că Europa se află, brusc, în fața unui asalt asupra modelului civilizațional pe care îl propune, că este cumva sub asediu; s-a indus chiar ideea unui conflict între civilizații. Brutalitatea atacurilor este, într-adevăr, șocantă pentru un spațiu ca cel european, nu neapărat din cauza violenței ci din cauza faptului că respectiva violență are la bază o ideologie străină de valorile europene. Totuși, nu se poate pune problema unui fenomen nou sau a unuia de masă.

Europenii se confruntă de zeci de ani cu pericolul terorismului islamist; ceea ce a fost cu adevărat surprinzător în ultimele săptămâni este că par să fi uitat atât de repede acest lucru.

O amenințare care nu a dispărut vreodată

Înfrângerea Statului Islamic în Irak și Siria a dat impresia că pericolul islamist a fost îndepărtat, cel puțin pentru o vreme. Hăituită, cu liderul ucis în urma unei operațiuni americane, gruparea nu a mai putut să organizeze ofensive în regiunea fostului califat sau atacuri spectaculoase în afara acesteia.

S-a acordat prea puțină atenție faptului că radicalismul musulman nu se limitează la Statul Islamic și a continuat să rămână un fenomen într-o bună partea lumii – nordul Siriei este dominat și acum de franciza Al Qaida din regiune, în Africa de Vest și Sahel sunt mai multe grupări, unele afiliate Al Qaida, altele Statului Islamic, pe care coaliții regionale sprijinite de forțe internaționale nu reușesc să le înfrângă, în zona de est a continentului african jihadiștii din Al Shabab rămân activi, în Afganistan talibanii și-au continuat insurecția până când americanii au acceptat să facă pace cu ei în schimbul promisiunii, neonorate până acum, că vor renunța la legăturile cu Al Qaida ș.a.md.

Dincolo de toate acestea, chiar și celule ale Statului Islamic au rămas active atât în Siria și Irak cât și în locuri ca Afghanistanul, unde s-au aflat în spatele unor atentate sângeroase – cel mai recent, soldat cu moartea a cel puțin 35 de persoane, a avut loc pe 2 noiembrie în campusul Universității Kabul.

Istoria recentă arată că radicalismul musulman este extrem de greu de combătut, chiar dacă diferitele grupări care îl adoptă suferă pierderi semnificative. Un șir întreg de ideologi și lideri jihadiști au fost uciși – egiptenii Sayyid Qutb și Abd al-Salam Faraj, în 1966 și 1982, mentorul lui Osama bin Laden, Abdullah Azzam, în 1989, bin Laden însuși în 2011, liderul Al Qaida din Irak, Abu Musab al-Zarqawi, în 2006, liderul Statului Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, în 2019 – fără ca ideologia lor să dispară.

Din contră, aceasta a fost dezvoltată de la unul la altul – Qutb a pus bazele jihadului modern, Azzam a spus că trebuie să fie un fenomen global, Zarqawi a dus aplicarea doctrinei într-o zonă prea violentă chiar și pentru Al Qaida, dar care a fost pusă în practică de Statul Islamic. Același lucru este valabil și pentru organizații – bazele Al Qaida au fost spulberate și militanții puși pe fugă odată cu invadarea Afganistanului de către coaliția condusă de Statele Unite, dar asta nu a împiedicat rețeaua să își extindă rețeaua de francize și de aliați, chiar și după ce a intrat în competiție cu emanația sa mai brutală, Statul Islamic.

Al Qaida și Statul Islamic au profitat de mijloacele de comunicare modernă pentru a-și putea propaga mesajele mult mai rapid și către un public semnificativ mai mare decât cel care le fusese accesibil jihadiștilor până atunci. Structurile rețelelor teroriste au devenit mai descentralizate. Un musulman tentat de ideile radicale nu mai trebuie să caute o moschee wahhabi sau vreo tabără de antrenament din Orient ori Asia Centrală: e suficient să intre pe internet. Iar pe lângă noianul de explicații care-l conving că el și ai lui sunt sub un asalt anihilator al Occidentului – pentru că trebuie notat, aici, că tipul de jihad pe care cred că îl poartă extremiștii este unul defensiv, de răspuns la o agresiune – mai are și posibilitatea de a întâlni persoane care gândesc asemănător.

În acest fel apar celule de extremiști și așa-numiți lupi singuratici izolați care nu au nicio legătură cu handleri din Orient; aceștia evită să comunice de teama că, la câteva minute după ce închid telefonul sau se deconectează de la internet, racheta unei drone americane o să îi găsească în cotlonul în care s-au ascuns.

citiți materialul complet pe HotNews.ro

Articolul precedentPeste 50% din producţia de fructe şi legume româneşti, în cuantum de 2,3 milioane de tone anual, se vinde în pieţe
Articolul următorAngela Merkel: Vor exista restricţii până când 70% din populaţie va avea imunitate la coronavirus