Ce nu s-a putut pentru cetățenii din Cheriu, se poate pentru Ilie Bolojan…

Conform unor surse BihorNews.ro, lucrările la drumul care va lega centura Oradea de viitoarea (!) autostradă Transilvania, în valoare de 545 de milioane de lei, fără TVA, sunt blocate de aproape cinci săptămâni în urma unei dispoziții verbale a președintelui CJ Bihor, penelistul Ilie Bolojan, deși realizarea acestuia este asigurată din fonduri UE, prin Programul Operațional Infrastructura Mare!

Motivul? Bolojan ar vrea pur și simplu să desființeze un sens giratoriu, în zona satului Sântion, prevăzut în proiectul inițial, care ar asigura și accesul într-o zonă industrială. Conform surselor citate, Ilie Bolojan face presiuni, personal, inclusiv la CNAIR, pentru modificarea proiectului deja aprobat, pe lângă directorul general, penelistul Cristian Pistol, fost consilier al lui Florin Cîțu.

Sursele noastre susțin că și firma executantă ar fi fost supusă la presiuni și amenințări repetate. Baiul e faptul că sensul giratoriu respectiv se află într-o stare avansată de realizare și ar fi înghițit deja undeva la 300.000 de euro! O nimica toată pentru Ilie Bolojan care, recent, tocmai ce a impus zeci de exproprieri în zona Cheriu, când o mică modificare de traseu, la costuri minime, ar fi rezolvat întreaga problemă și nu ar fi afectat viețile a zeci de proprietari, afaceri și angajați.

Este totuși interesant cum Ilie Bolojan care, așa cum am mai scris și noi, se duce pe la procesele în care sunt implicate exproprieri și cere instanțelor îngăduință pentru a continua lucrările (așa cum este cazul străzii din Aleșd denumită centură!…), își permite acum să țină blocat un șantier întreg, finanțat din bani europeni, pentru un nou moft, când tocmai el susținea sus și tare, în cazul Cheriu, că astfel de proiecte nu pot fi modificate!…

Conform datelor oficiale, drumul de legătură, cu o lungime totală de 19 km va avea profil de drum expres pe 13 km și profil de drum național cu 4 benzi pe 6 kilometri. Acesta cuprinde 3 noduri rutiere, respectiv 12 poduri, pasaje și viaducte.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat pe 21 iulie 2021 contractul de proiectare și execuție cu Strabag SRL, compania având la dispoziție 6 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție. Iată că acum câteva săptămâni s-au pierdut. Și știm sigur, deja, a cui nu va vina când vor apărea întârzieri, nu-i așa?…

Articolul precedentMinistrul Muncii: Pensiile românilor vor creşte de la 1 ianuarie 2023, iar majorarea se va face într-o singură etapă pentru toată lumea
Articolul următorProprietarii care își închiriază locuințele, obligați să înscrie contractul de chirie la ANAF. De când se aplică măsura