Senatorul american Ted Cruz a declarat că va conduce campania prin care, împreună cu alți 10 senatori republicani, va contesta victoria președintelui ales Joe Biden când vor fi numărate rezultatele din Colegiul Electoral, în Congresul SUA, pe 6 ianuarie, transmite Reuters.

Cruz îi sfidează, astfel, pe liderii grupului republican din Senat, care au spus că rolul camerei superioare în certificarea alegerilor este, în mare parte, ceremonial, dorind să evite o dezbatere prelungită în plen pe tema rezultatului prezidențialelor din 2020.

Într-un comunicat de presă, Cruz, reprezentant al statului Texas, și alți 10 senatori au spus că intenționează să voteze pentru respingerea electorilor din statele în care Donald Trump a susținut că au fost fraude electorale.

Cei 11 senatori afirmă că în Congres ar trebui înființată imediat o comisie care să facă un audit de urgență, timp de 10 zile, al rezultatelor alegerilor prezidențiale din acele state.

”Odată terminat (auditul), fiecare stat trebuie să evalueze concluziile comisiei și să convoace o sesiune legislativă specială (a parlamentelor statale) pentru certificare schimbării votului lor, dacă este necesar”, se spune în comunicatul senatorilor republicani.

Solicitarea unui audit este o cascadorie politică ce nu va afecta rezultatul alegerilor, a explicat Derek Muller, profesor de drept la University of Iowa.

Muller spune că, deși legea din 1887 privind validarea alegerilor este destul de neclară, cei mai mulți experți consideră că legislativul american nu are autoritatea legală de a solicita un audit.

Chiar dacă senatorii și congresmenii ar avea această putere, ar fi nevoie de o majoritate în ambele camere pentru audit, iar practic nu există nicio șansă ca propunerea să beneficieze de un astfel de sprijin, a mai declarat expertul. (sursa)

Articolul precedentDupă Brexit, Regatul Unit riscă să devină Regatul Destrămat
Articolul următorAliații îi fac România cadou lui Stalin de Anul Nou