• Riscul de infectare este același dacă stai la 2 metri sau la 20 de metri distanță
  • Studiul contestă recomandările de distanțare socială adoptate în întrega lume
  • Cele mai puține cazuri de transmisie sunt înregistrate în aer liber

Un studiu realizat de cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology dă peste cap tot ceea ce știai despre distanțarea socială.

Ei spun că în riscul de infectare cu Covid-19 nu există nici o diferență dacă stai la interior la doi metri sau la 20 de metri.

Care este realitatea despre distanțarea socială

Potrivit cercetătorilor, au fost omiși mulți factori care cuantifică cu exactitate riscul de transmitere în interior. Analiza lor arată că multe spații care au fost închise de fapt nu trebuie să fie.

De multe ori spațiul este suficient de mare, ventilația este suficient de bună, pentru ca acele spații să opereze în condiții de siguranță chiar și la capacitate maximă, iar argumentele științifice pentru reducerea capacității în aceste spații nu sunt foarte exacte.

Pe ce s-au bazat aceste noi descoperiri

Cercetătorii de la MIT au dezvoltat o metodă de calcul al riscului de expunere la Covid-19 într-un cadru interior, care are în vedere cantitatea de timp petrecut în interior, filtrarea și circulația aerului, imunizarea, varianta tulpini, utilizarea măștii și chiar activitate respiratorie, mâncarea, vorbitul sau cântatul.

Ce justificare au avut cei de la OMS când au impus regulile de distanțare socială

Singura justificare s-a bazat pe studii pentru tuse și strănut. Iar purtarea măștii blochează transmiterea picăturilor provocate de acestea.

Agenții patogeni călătoresc prin aer în interior atunci când oamenii vorbesc, respiră sau mânâncă.

Majoritatea persoanelor care transmit Covid sunt asimptomatice. Timpul petrecut în zona închisă este mai important decât de cât de departe ești de persoana infectată.
oamenii in interior cu masca.

Ce putem face pentru a evita infectarea cu Covid în spațiile închise

Compensarea acestui risc se face prin reducerea numărului de persoane care stau în interior dar și a duratei timpului petrecut în spațiile închise. Chiar și cu măști, ca și la fumat, cei care se află în apropiere sunt puternic afectați de fumul pasiv care persistă în jurul zonei închise.

Putem ajuta prin deschiderea ferestrelor si ventilare pentru a menține aerul în mișcare și mai putem măsura nivelul de CO2 dintr-o cameră pentru a calcula riscul de infectare. (sursa)

Articolul precedentCriza medicamentelor de la spitalul Covid din Oradea continuă! Medicii, aparținătorii și mai ales pacienții, sunt DISPERAȚI!
Articolul următorSUNT SERIOȘI? Sorin Cîmpeanu: Elevii ar putea face ore de recuperare în timpul vacanței de vară