Statul german urmează să plătească factura la gaze pe luna decembrie pentru toate gospodăriile și întreprinderile mici și mijlocii, potrivit unei plafonări în două etape a prețurilor la energie, recomandat de un grup de experți desemnat de Guvern, relatează The Guardian.

În cadrul schemei, plata integrală din luna decembrie va fi urmată în primăvara viitoare de o schemă de subvenții diferențiate, menită să plafoneze facturile, dar să stimuleze oamenii să economisească energie, scrie News.ro.

Din martie 2023 până la sfârșitul lui aprilie 2024, gospodăriile private ar plăti 0,12 EUR pe kilowatt oră pentru 80% din consumul de gaz de anul trecut. Industria va plăti de la 1 ianuarie 2023 până la sfârșitul lunii aprilie 2024 0,07 EUR pe kilowatt oră pentru 70% din utilizarea anului trecut.

Copreședintele grupului de experți, dr. Veronika Grimm, a spus că prețurile subvenționate vor oferi o ”nouă normalitate” pe care companiile și gospodăriile private ar putea să o planifice, fără a reveni în mod artificial la prețurile scăzute de dinainte de războiul Rusiei în Ucraina, care a schimbat politica energetică a Germaniei. ”

Prețul nu va scădea să revină la 7 cenți în viitor. Nu vom primi gaz rusesc pentru mult timp”, a declarat ea.

Deși o estimare exactă a costurilor este greu de stabilit, schema propusă în două etape ar putea costa aproximativ 90 de miliarde de euro, a declarat Siegfried Russwurm, membru al grupului de experți și președinte al Federației Industrielor Germane.

La sfârșitul lunii septembrie, cancelarul Olaf Scholz a anunțat un ”scut defensiv” de 200 de miliarde de euro cu rolul de a proteja consumatorii de creșterea prețurilor energie, dar nu a explicat mai detaliat cum va funcționa.

S-ar putea guvernul de coaliție al cancelarului german Olaf Scholz să adopte măsurile recomandate de comisia de experți, care este formată din 20 de membri ai industriei, sindicatelor și mediului academic.

În schimb, există temeri că planul ar putea descuraja consumatorii să economisească gazul. În ciuda avertismentelor din partea guvernului, consumul de gaze în prima săptămână a lunii octombrie a crescut, în comparație cu anul trecut.

Pachetul de sprijin de 200 de miliarde de euro al lui Scholz a fost controversat în rândul altor state membre ale UE, Polonia acuzând Germania că ”distruge” piața internă a UE prin subvenționarea propriilor afaceri în timp ce se opune unui plafon paneuropean în ceea ce privește prețul gazelor. (profit.ro)

Articolul precedentCât mai ține vremea caldă și când vin ploile. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Articolul următorGrevele din Franța, care au lăsat fără carburanți o treime din benzinării, vor continua