Liderul USR București, deputatul Claudiu Năsui, arată, după ce a consultat raportul Curții de Conturi, faptul că în perioada stării de urgență s-au risipit foarte mulți bani, iar apropiații sistemului au fost principalii beneficiari.

”Pe ce s-au risipit banii în pandemie?

Săptămâna trecută vorbeam despre un OUG care ar crește salariile din DSP-uri cu până la 40%. Menționam atunci că acest lucru vine în deplină contradicție cu performanțele acestor instituții.

Un raport recent al Curții de Conturi arată un nou set de nereguli depistate pe timpul pandemiei. Peste un milion de lei au fost risipiți de DSP-uri și instituțiile adiacente sub pretexte absolut ridicole.

De exemplu, în Argeș, Hunedoara, Mehedinți, Botoșani, Ialomița, Neamț, Olt și București s-au descoperit decontări de ore suplimentare care depășesc cu mult norma legală permisă. Practic, unii oamenii ar fi trebuit să lucreze non-stop pentru a putea justifica astfel de plăți.

Apoi, alte județe au decontat cheltuieli maxime pentru serviciile de carantinare, în condițiile în care spațiile nu au fost niciodată ocupate la capacitate maximă.

Neregulile continuă cu măriri de salarii calculate greșit și sporuri date persoanelor care nu îndeplineau condițiile de acordare.

Astfel de situații se întâmplă când banii publici sunt administrați pe principii feudale: cine împarte, parte-și face.

Acești bani reprezintă probabil doar vârful icebergului când vine vorba de risipirea banului public pe timp de pandemie.

Am cheltuit sume enorme sub pretextul urgenței mondiale, însă în România fondurile au ajuns de fapt la apropiații sistemului. În tot acest timp, sistemul medical rămâne cel mai mare bolnav din România, iar măsurile luate recent nu fac altceva decât să-i agraveze boala.”, scrie Claudiu Năsui. (sursa)

Articolul precedentAdevărata criză economică va lovi la sfârșitul anului, avertizează analiștii
Articolul următorNelu Tătaru, anunț de ULTIMĂ ORĂ despre școală. Cine trebuie să poarte mască și la ore