Slujba de Înviere va fi oficiată anul acesta, cel mai probabil, fără enoriași. Biserica Ortodoxă se pregătește pentru Paște, dar îi sfătuiește pe credincioși să stea acasă.

Pot urmări slujba de la distanță, la televizor sau pe internet, iar la miezul nopții pot ieși în balcon ori în curte cu o lumânare aprinsă.

Nici lumina de la Ierusalim nu va mai ajunge în România, așa cum se întâmpla în alți ani. Biserica Învierii a fost închisă pentru prima dată pe timp de pace.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române: ”De la Ierusalim este exclus anul acesta să mai fie adusă lumina.

Lumina este la fel de sfântă și atunci când e aprinsă din candela de pe un altar, din ultimul cătun”.

Aprindem lumina în sufletele noastre

Trăim vremuri neobișnuite, dar nu trebuie să ne lăsăm copleșiți, ci să ne mobilizăm sufletește, să ne păstram calmul și să rămânem în casă, ne transmit reprezentanții Patriarhiei Române.

Chiar daca lumina sfântă nu vine anul acesta, putem aprinde lumina, în primul rând în sufletul nostru. Și să o păstrăm acolo, alături de speranță, întotdeauna.

Articolul precedentOrban, pe urmele LUI Viorica
Articolul următorMunicipalul devine spital-suport pentru pacienții infectați!