Mai mulţi preşcolari, din două grupe de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 din Carei, au ajuns, joi, la spital, cu probleme medicale, nouă dintre ei fiind internaţi la Secţia de pediatrie.

„Am fost sesizaţi în această dimineaţă că mai mulţi copii au avut vărsături şi diaree. Sunt nouă copii din grupa 1 şi 17 copii din grupa a doua. Din discuţiile cu cei de la Spitalul din Carei, nouă copii au rămas internaţi la Pediatrie. Am trimis pe teren o echipă care să ridice probe, inclusiv de la personalul grădiniţei”, a declarat, pentru Agerpres, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare, Macrina Mihai.

Potrivit sursei citate, vor fi recoltate probe atât din alimentele primite de copii, cât şi de pe suprafeţele din grădiniţă şi de la personalul instituţiei.

Copiii cu probleme medicale au vârste cuprinse între 3 şi 5 ani. (sursa)

Articolul precedentSărbătoare mare pentru creştini. Ce este interzis să faci de Nașterea Maicii Domnului
Articolul următorMarcel Ciolacu, despre implicarea Curţii de Conturi: Vreau să amintesc acel raport celebru din perioada pandemiei, când toţi românii au putut să vadă pe ce s-au cheltuit zeci de milioane de euro în timp ce ei erau ţinuţi închişi în case