Lorena Mihăilă: Organizația Mondială a Sănătății (OMS) avertizează că medicamentele antidiabetice folosite pentru slăbit nu sunt o soluție miraculoasă în lupta cu obezitatea.

Noile medicamente injectabile, care sunt descrise ca fiind „spectaculoase“ în lupta cu pierderea în greutate, precum Wegovy sau Ozempic, nu reprezintă o „soluţie“ în lupta împotriva creşterii rapide a obezităţii la nivel global, a declarat Francesco Branca, directorul Departamentului pentru nutriţie şi siguranţa alimentară al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). „Genul de comunicare ce s-a făcut în jurul acestor medicamente – de tipul «am găsit o soluţie» – este greşit“, a declarat specialistul, care a subliniat că medicamentele pentru obezitate sunt importante, însă trebuie să facă parte dintr-o abordare mai cuprinzătoare.

Substanța activă din Wegovy și Ozempic, semaglutida, a fost iniţial folosită pentru afecțiuni cronice, obezitate și diabet de tip 2 cu scopul de a ajuta la controlul glicemiei. Pentru persoanele care se confruntă cu aceste afecțiuni, semaglutida pare să creeze o cale spre o relație sănătoasă cu mâncarea. Specialiștii atrag atenția că, pentru persoanele care au o greutate normală, aceste medicamente ar putea funcționa mai degrabă ca o tulburare alimentară injectabilă și că există riscul dezvoltării unei dependențe pentru a se păstra la greutatea pe care o au sau la care ajung, notează „New York Times“.

Medicamentul-minune folosit în România

Diabetologul Doru Negru, medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, a explicat că substanța din aceste medicamente încetinește golirea stomacului dându-ţi mai multă vreme senzaţia de saţietate. „Acum vreo 30 de ani,  în cărţile noastre de medicină erau 3-4 rânduri despre nişte hormoni intestinali care se cheamă incretine: hormoni ai saţietăţii care îţi încetinesc golirea stomacului, menţin mai multă vreme senzaţia de saţietate şi, în acelaşi timp, îţi împiedică formarea de glucagon; un hormon care face invers decât insulina, crescându-ţi glicemia. Ei, aceşti hormoni ai saţietăţii sunt făcuţi să ţină numai 4 minute, după care dispar. Savanţii s-au gândit: hai să facem aceşti hormoni sau să găsim ceva asemănător care să ţină mai multă vreme, şi-au găsit tot felul de soluţii şi medicamente asemănătoare structural care ţin de la 12 ore până la o zi, două, o săptămână“, a spus medicul.

Ozempic, medicamentul-minune, a fost promovat intens de vedete pe rețelele de socializare. În SUA și alte țări din Europa, există mii de grupuri pe Facebook în care oamenii își împărtășesc impresii despre acest tratament. Iar fenomenul a ajuns și în România. Părerile despre medicament sunt împărțite, unii spunând că au slăbit mult într-un timp scurt, iar alții, aproape deloc.

La noi, medicamentul este autorizat doar pentru persoanele care au diabet de tip 2 și se eliberează numai în baza unei rețete. Cu toate acestea, există cazuri când se fac și „excepții“. Beatrice Speteanu, farmacistă din Capitală, a explicat pentru News.ro că românii vin în număr mare să ceară medicamentul Ozempic fără să aibă o rețetă prescrisă de medic. „Vin să ceară fără reţetă, destul de des. Nu este vorba numai de Ozempic; mai este un medicament injectabil care acţionează prin acelaşi mecanism, pentru scăderea greutăţii. Tuturor le recomandăm să meargă la medic. Chiar avem acum numere de diabetologi unde să-i trimitem, pentru că este necesară şi o anamneză“, a spus farmacista.

Acest lucru este confirmat și de postările de pe grupurile de Facebook, unde, de exemplu, o persoană care nu suferă de diabet spune că a făcut rost de Ozempic cu ajutorul rețetei mamei sale care are această afecțiune. Are 72 de kg și cere sfaturi de la ceilalți care au folosit medicamentul. „Nu am diabet, ce doctor îmi poate prescrie Ozempic? Se dă rețetă ușor pentru slăbit sau trebuie să cunosc pe cineva? Eu deja am circumferința prea mare în talie, 10 kg deja în plus. De unde încep?“, este un alt comentariu de pe grup. Din păcate, există și medici care îl prescriu, deși pacientul nu suferă de diabet. „Cunosc un nutriționist de la un spital de renume care recomandă Ozempic pentru (n.r. – pierderea a) 10/15 kg“, mai spune cineva.

Ce riscuri există

Cu toate că tratamentul dă rezultate, acesta nu este lipsit de riscuri. Medicii spun că efectele adverse cele mai frecvente constau în tulburări gastro-intestinale: greață, diaree, vărsături, constipație, dar și că există riscuri mai grave, precum pancreatită acută. Doctorul diabetolog Doru Negru, medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, susține că tratamentul poate avea efecte pe termen lung, doar că, din păcate, fiind foarte nou, nu există încă studii care să arate despre ce este vorba. „Ce se întâmplă peste 20 de ani nu ştiu, pentru că nu e de 20 de ani pe piaţă medicamentul. Este apărut numai de vreo 2 ani pe piaţa noastră“, a explicat el. 

Acesta a subliniat că tratamentul reprezintă o soluție ușoară, dar nu și cea firească: „După ce opreşti tratamentul cu Ozempic, organismul se îngraşă la loc. Substanţa din el încetineşte golirea stomacului dându-ţi mai multă vreme senzaţia de saţietate, astfel încât îţi este uşor, mult mai uşor, să mănânci puţin sau să nu mănânci. Boala noastră nu este lipsa de medicamente, ci intoxicaţia cu mâncare. Acest medicament într-adevăr îţi uşurează abstinenţa; îţi e mai uşor să mănânci puţin, dar, când renunţi, se întâmplă acelaşi lucru“, a mai spus medicul. (adevarul.ro)

Articolul precedentAfaceri. Agro-silvicultura câștigă teren și în România. Un fermier a plantat 6.000 de plopi printre rândurile de porumb
Articolul următorCercetătorii cred că fumatul zilnic ar putea reduce dimensiunea creierului!