O reţea care a făcut posibilă falsificarea de certificate sanitare, între 5.000 şi 10.000, cu un beneficiu estimat la două milioane de euro, a fost parţial desfiinţată în Franţa, informează AFP, citată de Agerpres.

La începutul lunii decembrie, un cuplu a fost arestat, conform unei surse apropiate de dosar. Ancheta, condusă de parchetul din Paris, continuă cercetările în special pentru a identifica alţi membri ai reţelei.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, falsificatorii au reuşit să recupereze elementele de identificare ale unor farmacişti şi să genereze certificate sanitare în numele acestor profesionişti din domeniul sănătăţii. În total, este vorba de 5.000 – 10.000 de documente false, pentru un profit estimat la două milioane de euro.

Ministrul francez de interne, Gerald Darmanin, a anunţat, joi, deschiderea a 400 de anchete în scopul desfiinţării unor reţele ce se ocupă cu traficul de certificate sanitare false, precum şi arestarea a o sută de persoane. Aceste arestări au vizat atât utilizatori, cât şi reţele de traficanţi.

Conform ministerului său, în Franţa au fost puse în circulaţie 110.000 de certificate sanitare false de la introducerea acestora în vară. (sursa: Agerpres, via stirileprotv.ro)

Articolul precedentGhid ANAF: Impozitul pe criptomonede în România
Articolul următorNorvegia dă asigurări că avioanele F-16 pe care le cumpără România sunt „ca noi”