Premierul interimar Florin Cîțu e din nou în stare de “wow”! El a postat, vineri seara, un mesaj în care spune că România a depășit, în premieră, Ungaria la Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor. Oamenii însă nu au fost așa de entuziasmați. În mai puțin de 5 minute a primit peste 100 de mesaje în care internauții îl iau peste picior.

„În premieră, România a depășit Ungaria la PIB pe cap de locuitor. Vestea bună este că va depăși și Polonia, așa cum anunță Banca Mondială. Desigur, pentru asta trebuie să menținem ritmul actual”, spune, vineri, pe Facebook, premierul interimar, Florin Cîțu.

Spre comparație, Polonia are o populație de 38 de milioane de locuitori, iar România are, oficial, 19 milioane. PIB-ul Poloniei este de 594 miliarde de dolari, iar al României de 249 de miliarde.

„Nu mai posta după ce bei!”

În mai puțin de 5 minute, postarea lui Cîțu a primit peste 100 de reacții. Internauții l-au luat peste picior pe premier, care a primit mesaje precum: „Într-adevăr se vede, la motorină, gaze naturale și energie electrică. Mulțumim!” sau „Voi nu sunteți în toate mințile!”, „Ăsta ne ia la mișto!”, „Nu mai posta după ce bei!”. Un alt internaut spune: „Nimeni nu a mai mințit ca tine în 31 de ani! Ești unic!” sau „Ce să consum și eu să am senzația că mi se dublează ăia 2 lei din portofel??”.

Marcel Ionescu-Heroiu, senior expert dezvoltare urbană la Banca Mondială, DECI NU BANCA MONDIALĂ (!), a afirmat că România a depășit în 2021 Ungaria la PIB pe cap de locuitor, ceea ce reprezintă o premieră absolută.

“În 2020, România a depăşit Slovacia, ca PIB pe cap de locuitor, iar anul acesta ţara noastră a depăşit Ungaria, ceea ce este o performanţă economică unică, este o premieră. Dacă tendinţele se menţin într-un orizont de timp de unul-doi ani, vom depăşi Polonia”, a declarat oficialul BM la videoconferinţa Caravana Smart City Sibiu, organizată de Asociaţia Română Pentru Smart City, împreună cu Primăria Municipiului Sibiu.

Sursa: Mediafax

Articolul precedentCiucă depune la Parlament lista miniștrilor, cu doi bihoreni incluși: “Guvernul nu are şanse să treacă”
Articolul următorRomânia trece în această noapte la ora de iarnă