2021 vine cu 15 zile libere legale pentru români. Doar că, dacă ne uităm cu atenţie pe calendar, observăm că mai mult de jumătate dintre acestea cad sâmbăta sau duminica.

În total, vom avea totuși trei vacanțe: de Anul Nou, de Paşte şi de Rusalii. La nivel european, România este la coada clasamentului cu cele mai puţine zile libere, pentru salariaţi.

2021 debutează cu două zile libere, însă 2 ianuarie cade sâmbăta.

Și 24 ianuarie, Ziua Principatelor Române, va fi tot într-o zi nelucrătoare, duminică.

Până în luna aprilie nu avem alte sărbători legale. Vinerea Mare va fi în 30 aprilie.

2021 este din nou un an în care Paștele Ortodox se suprapune cu ziua de 1 Mai. Astfel Ziua Muncii este sărbătorită într-o zi de sâmbătă și este urmată de prima zi a Paștelui Ortodox, adică duminică, 2 mai. A doua zi de Paște, luni, 3 mai, este și aceasta liberă.

În luna iunie a noului an vom avea trei zile de relaxare, dintre care doar două în timpul săptămânii. Ziua Copilului, marți, 1 iunie, va fi liberă. Rusaliile, sau Pogorârea Duhului Sfânt, pică duminică, 20 iunie. Vom avea însă liber şi în a doua zi de Rusalii, luni, 21 iunie.

Următorul liber va fi abia în august, dar tot în weekend. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului are loc în data de 15 august.

Marţi, 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, vom avea din nou liber.

Finalul lui 2021 vine cu trei zile libere. Ziua Naţională a României cade miercuri, anul acesta. Iar prima şi a doua zi de Crăciun vor fi sâmbătă, respectiv duminică.

La nivel european, Elveţia se numără printre statele cu cele mai multe zile libere – 28. Cetăţenii din Belgia, Lituania sau Cipru au câte 17-18 libere legale pe an. Potrivit reglementărilor UE, România va trebui, la rândul ei, să crească numărul zilelor libere. (sursa)

Articolul precedentTatăl prim-ministrului britanic a aplicat pentru cetăţenia franceză, după Brexit
Articolul următorDecizia luată noaptea de Cîţu, pe 30 decembrie, loveşte puternic. Mii de români pot pierde banii de avans!