Tradițiile de Crăciun, colindatul fiind în fruntea lor, sunt păstrate vii, cu mic, cu mare, în satul bihorean Hotar, din comuna Țețchea.

Hoi la, hoi la, … este o corindă de uliță care trezea din vechime satul, pe sunetul dobelor. Se auzea doar în satul Hotar, iar mai apoi a fost preluată în mai multe locuri. Prin versul lor, dobașii răspundeau la toate întrebările circumstanțiale: când se mergea la colindat? (… pe sfârșitul zilelor); cum se umbla? (… pe sunetul dobelor); pe unde? (… pe dealul cioncanilor, pe dealul delanilor).

Colindatul începea la preot și la Biserica din sat iar mai apoi la birău (primar). Colindătorii (doar bărbați) erau împărțiți în mai multe grupe iar colindatul se făcea în canon (ultimul vers din strofa interpretată de una dintre grupe se suprapune cu primul vers din următoarea strofă).

Birăul corindătorilor (sau popă de corinzi, cel care conducea ceata de corindători) întreba gazda de loc ce corindă dorea. Se colinda după caz Corinda Crăciunului, Cea seară, Corinda vânătorului, Corinda oii, Corinda fetei mari, Corinda pruncului, Corinda fetei mici și altele. Se primea câte un colac care se alduia. Se mai alduia vinul și pălinca. Se făcea după caz și câte un joc cu gazda de loc. Apoi tot pe sunetul dobelor își luau rămas bun…


Rămâi gazdă sănătoasă
C-ai primit corinda noastră
Hoi la, hoi la, hoi la, la, la, la la
Rămâi gazdă vesel bun
Ca și sara de Crăciun.


Duminică, 18 decembrie, a fost colindată vechea vatră a satului Hotar: Biserica de Lemn atestată documentar în anul 1714. Satul păstrează vie povestea lui Horea care în cele patru drumuri avute la Viena a fost adăpostit și ascuns de sătenii și de preotul de la acea vreme. Astăzi bustul lui Horea stă de vază în vechea vatră a satului de odinioară.

Evenimentul a fost organizat de Primăria comunei Țețchea în parteneriat cu Parohohiile ortodoxe din comună și cu Ansamblul folcloric Datina.

De asemenea tot Duminică, la Biserica Ortodoxa Țețchea, a avut loc un deosebit Festival de Colinde în cadrul căruia copiii aparținând Școlii Gimnaziale nr. 1 Hotar și Școlii Gimnaziale nr. 2 Țețchea au susținut un program artistic.

Articolul precedentConcediul de odihnă: V-aţi luat toate zilele de concediu aferente anului trecut? Vedeţi aici când se poate recupera concediul de odihnă pe care nu l-aţi luat în 2022
Articolul următorCe simbolizează, de fapt, mantia cu care șeicul din Qatar l-a îmbrăcat pe Messi înainte de decernarea Cupei Mondiale