Scandalul denumit de presă Vlad Voiculescu – după numele ministrului Sănătății, cel care a postat pe un site guvernamental datele privind infectările și vaccinările ascunse pînă acum – pare să se fi stins.

Undeva în culise s-a căzut la o învoială tipic românească, exprimată plastic de formula A o lăsa mai moale.
Fiecare dintre cele două părți – Florin Cîțu și Vlad Voiculescu – s-au învoit s-o lase mai moale.

Chiar dacă Scandalul a trecut, problema ridicată de Controversa publică a rămas:
Cea a transparenței în regimul Iohannis.

Democrația se definește în istorie ca regim politic prin mai multe aspecte. Două mi se par însă importante în disocierea între democrație și alte regimuri:

  1. Cultul transparenței, împins pînă în pînzele albe
  2. Permanenta supunere a demnitarului față de Popor.

Deși deosebite, cele două sînt strîns legate. Transparența ține de supunerea demnitarului față de Popor.

Despre primul aspect am scris în mai multe rînduri. Și de fiecare dată am pornit de la secretomania regimului Klaus Iohannis. Între regimurile prezidențiale postdecembriste – pentru că regimuri prezidențiale am avut – cel al lui Klaus Iohannis se remarcă de departe prin secretomanie. Avem mai întîi tăcerea Serviciilor secrete atunci cînd li se pun la îndoială deciziile. Față de anii ʼ90, Serviciile secrete din regimul Iohannis au făcut un uriaș salt înapoi. Cine cunoaște istoria primilor ani postdecembriști rămîne uimit, din perspectiva zilei de azi, de intervențiile publice ale lui Virgil Măgureanu, de faptul că Serviciul Român de Informații prezenta rapoarte în Parlament, nu numai despre el, dar și despre unele evenimente social-politice. 10 august 2018, un moment enigmatic din regimul Klaus Iohannis, n-a beneficiat din partea SRI nici măcar de o postare pe Facebook.

Tot în această categorie se înscrie absența intervențiilor publice ale președintelui Klaus Iohannis. Președintele României, ca de altfel toți Conducătorii din statele civilizate, are drept prerogativă, dar și datorie, spunerea. Într-o țară democratică președintele își face un obicei din a sta de vorbă cu Poporul. Chiar dacă nu devin decizii, multe dintre punctele de vedere ale președintelui în diferite chestiuni de politică internă și internațională au impact prin crearea unei opinii generale, a unei atitudini a publicului față de o chestiune controversată de politică internă și internațională. Cît de mult vorbește Klaus Iohannis știm din anii primului mandat. În cel de-al doilea mandat a lăsat impresia că va fi un pic mai vorbăreț. Acum însă s-a întors în muțenia sa scrîșnită. În ambele situații muțenia nu are altă semnificație decît cultivarea secretomaniei. Pentru că dacă taci, dacă nu reacționezi la anumite controverse ivite în spațiul public, dacă te ascunzi în spatele secretului de stat sau în spatele zidurilor în momentul în care ești atacat în presă înseamnă că te-ai întors la ceea ce pe vremuri se considera un avantaj al dictaturii:
Posibilitatea de a nu da seamă Poporului.

Însă cea mai importantă realitate în materie de transparență este chiar transparența.
S-a înțeles și se mai înțelege prin transparență disponibilitatea autorităților de a răspunde la cererile presei de transmitere de informații sub semnul legii care obligă autoritățile să dea informații. Este și aceasta o transparență, pentru că în regimurile dictatoriale o asemenea lege nu există. Ea nu e însă transparența definitorie pentru democrațiile autentice. Transparența autorităților înseamnă că 99% din ceea ce fac autoritățile, dacă nu chiar 100%, trebuie făcut public prin postarea pe internet, în așa fel încît despre deciziile autorităților, de la primari pînă la președinte, să ia cunoștință orice cetățean.

De ce este important acest gen de transparență?
Pentru că el face practic imposibilă corupția.

Corupția apare și se dezvoltă acolo unde este secretomanie. Cîtă vreme marele public nu știe în ce condiții s-a încheiat un contract, orice achiziție poate ascunde o afacere de corupție. Dacă o lansare de achiziții este anunțată pe internet și, după ce se încheie, contractul e pus pe internet, atunci orice cetățean poate să sesizeze dacă e ceva în neregulă.

Cel mai bun exemplul îl reprezintă afacerea raportării în materie de teste. De ce, timp de un an și ceva, s-a refuzat cu încăpățînare difuzarea de informații privind testările pe județe?
Dintr-un simplu motiv:
În momentul în care publici datele pe fiecare județ, atunci orice cetățean din județul respectiv și orice instituție de presă poate să-și pună întrebări în legătură cu cifra. Este foarte greu să falsifici informații la nivel local. Pentru că la nivel local foarte multă lume își dă seama cînd minți. Dacă informația aceasta dintr-un județ e aruncată într-un cazan de tip CAP-ist sau de tip colhoz-ist, la nivel central, atunci desigur că se pot face toate aranjamentele și se pot face toate falsurile în legătură cu testările dintr-un județ.

Așa se întîmplă și cu deciziile, contractele, documentele. Orice cetățean, într-o noapte de insomnie, uitîndu-se la un document poate să sesizeze o neregulă și de acolo să scrie pe Facebook iar această scriere să provoace un tărăboi.

Faptul că la noi transparența este ultimul lucru la care se gîndesc stîlpii regimului Iohannis ne spune că se refuză darea de seamă către popor. Pentru că al doilea aspect al democrației și anume supunerea autorităților în raport cu cetățenii înseamnă și permanenta dare de seamă către popor. Autoritățile trebuie nu numai să informeze poporul prin internet asupra deciziilor, dar și să iasă în public, să le explice, să contracareze eventualele zvonuri. Cu mici excepții, între care se numără și aspecte ale vieții strict personale, demnitarul trebuie să iasă în public și să-și explice, să-și descrie faptele, acțiunile.

Și aceasta face parte tot din transparență, pentru că explicarea unor acțiuni elimină posibilitatea oricărui abuz. E suficient să ne amintim că în cei șase ani de mandat prezidențial, Klaus Iohannis nu a povestit, pe larg, niciodată despre ce se întîmplă Bruxelles, ce poziție a avut România, dacă poziția României într-o chestiune a fost primită bine sau a fost primită rău, dacă noi am reușit să ne impunem un punct de vedere, și dacă l-am avut, firește.

Nu mai departe scandalul pașapoartelor digitale. Președintele a făcut o schimbare uriașă față de ianuarie 2021 cînd declara oficial că nu e de acord cu aceste pașapoarte digitale. După ultima reuniune a Consiliului a anunțat că e de acord. Nici acum nu ne-a explicat cum de a ajuns la această schimbare, cine l-a convins. Ce argumente ale altora l-au dat gata.

Există cumva vreo perspectivă de schimbare pînă în 2024, cînd regimul Iohannis își va da duhul.
Nu cred.
Puterea absolută pe care o deține acum Iohannis îl face și mai secretomanist.

sursa: cristoiublog.ro autor: Ion Cristoiu

Articolul precedentPeneliștii, mai ocupați cu alegerile interne decât cu pandemia sau cu economia!
Articolul următorAstraZeneca, răspuns oficial după controversa reacţiilor adverse: Dovezile nu confirmă faptul că vaccinul este cauza